Ce soluții sunt pentru Oltchim și ce șanse sunt ca din 2014 compania să lucreze la 100% din capacitate și să ajungă la afaceri de 800 milioane de euro?

Ziarul Financiar a avut ieri o discuție cu Gheorghe Piperea, administrator judiciar la Oltchim, și Petre Ianc, fost director general în Ministerul Economiei, despre stadiul insolvenței de la Oltchim și ce soluții sunt pentru punerea pe picioare a companiei.

Care e situația acum la Oltchim?

Gheorghe Piperea

: După două luni și jumătate de la deschiderea procedurii insol­venței, pacientul Oltchim este stabilizat. Sunt două elemente care mă fac să spun acest lucru. În primul rând nivelul producției s-a stabilizat la 23-25% din capacitate.

Încercăm ca până la finalul lunii să obținem finanțarea de capital de lucru, 15 milioane cash și încă 35 de milioane în contracte, care să ne ducă la 65%, despre care s-a spus că e nivelul de breakeven pentru Oltchim.

În același timp, salariații pentru care există o intenție de restructurare, suspendată deocamdată, sunt plătiți atât din fondurile de la  AJOFM, cât și din fondurile societății. În momentul de față, există însă o restanță salarială pe luna februarie, dar ea va fi achitată foarte curând.

De la un nivel de pierdere de 4,5 milioane de euro pe lună, am redus pierderile cu peste 3 milioane. Sperăm în mai să ajungem la zero.

Principala sarcină a administratorului judiciar în cadrul unei proceduri de insolvență este să maximizeze averea debitorului și face acest lucru prin creșterea veniturilor, respectiv reducerea costurilor. Deocamdată creșterea veniturilor depinde de niște condiționalități, de obținerea finanțării capitalului de lucru, dar costurile au fost reduse substanțial și putem spune că până la sfârșitul lunii vom ajunge pe zero.

Ce soluții întrevedeți pentru Oltchim pentru perioada următoare?

Gheorghe Piperea

: Există trei paliere care trebuie avute în vedere.

Dacă vorbim de insolvență, această procedură are niște termene pe care nu le putem încălca. Pe data de 19 iunie, preconizăm că se vor soluționa contestațiile la tabelul preliminar, depus săptămâna trecută.

După ce se vor soluționa aceste contestații vom avea un tabel definitiv, după care urmează un termen de 30 de zile în care trebuie să depunem planul de reorganizare, fie noi, fie debitorul prin administratorul special. Soluția e ca acest plan de reorganizare să fie cosemnat de noi și de administratorul special, care e reprezentantul acționarului majoritar.

Cel de-al doilea palier e operațional. În momentul de față, societatea funcționează la 23% din capacitatea de producție. Încercăm să obținem niște contracte cu traderii. Furnizorul de propilenă ne-a anunțat zilele trecute că poate să ridice livrarea de propilenă la 5.000 de tone pe lună, ceea ce înseamnă aproape jumătate din capacitatea totală a Oltchim pe partea de propilenă.

Principala problema este energia electrică. Aceasta este foarte costi­sitoare. Între timp, ea a fost redusă însă de la 80 de euro pe MW la 69 euro/ MW. Consumul maxim este de 110 euro/MW.

Ca să funcționezi la capacitate maximă trebuie să pui în funcțiune electroliza cu mercur, care este relativ învechită din punct de vedere energetic și consumă jumătate din energie. A cumpăra această energie acum, când nu suntem siguri că putem vinde la întreaga capacitate, este periculos.

În ceea ce privește al treilea palier, noi pregătim în momentul de față nu doar schița planului de organizare. Nu orice visător poate să facă un plan de reorganizare la Oltchim. Există doar trei persoane care pot face acest lucru: administratorul special (Bogdan Stă­nescu), adică acționarul majoritar, administra­torul judiciar și orice creditor care are minim 20% din creanțe. În această postură sunt AVAS și Electrica.

Vorbim despre creditori care au o expunere de 793 de milioane de euro, cu șanse foarte mari să piardă o mare parte din aceste creanțe. Ei nu vor vota un plan de reorganizare „fantezist“, ci unul care include cel puțin două condiții: e fezabil, inclusiv la nivel operațional și la nivel de plăți și asigură un tratament echitabil pentru creditori.

Judecătorul sindic este cel care are un cuvântul final în planul de reorganizare. Noi lucrăm la pregătirea acestui plan de reorga­nizare, dar și la pregătirea privatizării. La pregătirea privatizării noi încercăm să încheiem niște contracte care să ne asigure o precalificare a unui investitor.

Ce șanse sunt să ajungă Oltchim la o cifră de afaceri de 800 mil. euro?

Gheorghe Piperea:

Până la sfârșitul acestui an, dacă nimic imprevizibil nu se întâmplă, Oltchim nu poate ajunge la această cifră.

În 2014 – 2015, Oltchim poate să ajungă din nou la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro. E o afacere care poate să fie făcută bună, însă cu o condiție: să ni se permită să peticim sacul atât la fund, cât și în părți.

Petre Ianc: Eforturile domnului Piperea și ale echipei sale trebuie apreciate. S-a stopat o parte din pierderi. Este un drum  lung, al cărui scop final este restructurarea și privatizarea acestei companii în așa fel încât în competiția mondială în care sunt agrenate produsele sale, să fie eligibilă.

Trebuie ca în perioada următoare să definim ce dorim de la Oltchim din punct de vedere tehnologic, financiar și al personalului.

Pentru partea tehnologică trebuie pornit de la evaluarea pieței de desfacere pentru produsele de bază ale Oltchimului. Există o piața constant bună pentru toate produsele, inclusiv PVC-ul, care reprezintă o componentă importantă a activității Oltchimului. Trebuie stabilit care va fi sursa de materie primă pentru Oltchim, cu accent pe PVC, etilenă.

A doua problemă mare e cea financiară. La acest nivel de datorii, e imposibil să cumpere cineva. O parte a acestei datorii ar putea fi rezolvată prin procedura de insolvență.

Vom pierde în alte zone până la 16.000 de locuri de muncă.  S-a gândit cineva la aspectul pierderilor locurilor de muncă? Din punct de vedere al tratamentului, la nivel macroeco­nomic trebuie să fim foarte atenți. Nu putem să rezolvăm o problemă, nenorocind în amonte și aval o grămadă de companii.

Vor accepta creditorii o reducere a datoriilor de la 800 mil. la 200 mil. euro?

Gheorghe Piperea:

Vor fi obligați.

Ceea ce trebuie să avem în față ca spectru este falimentul Oltchim. Din falimentul Olt­chim poate să reiasă alte falimente și dispo­nibilizări de peste 15.000 de salariați.

De supraviețuirea Oltchim depind între­prinderi precum uzinele de la Govora, Salrom.

Dacă intervine falimentul Oltchim, aceste locuri de muncă ori dispar în totalitate, ori sunt în pericol de a dispărea în proporții mari.

Faptul că AVAS pierde o parte din suma de 250 milioane euro, care conține multe penalități, ar putea să ne sperie. În procedura de faliment, aceste sume se pierd în totalitate.

Dar faptul că statul român, care pierde niște bani din sumele plătite încă din 1995 cu titlul de garanții de stat, pe care nu reușea să le acopere Oltchim,  nu trebuie să ne sperie decât dacă se ajunge la faliment, pentru că această societate când va ajunge din nou la cifra de afaceri de 1 mld. de euro, va redeveni un foarte mare contribuitor la bugetul statului și un furnizor de muncă. Din 3.300 de salariați, vom ajunge probabil la 10.000.

Din acest plan de reorganizare unde se vor șterge datorii, nu pierd întreprinderi impor­tante românești.

Singura care pierde ceva bani e Electrica. Pierd însă traderii de produse finite și materii prime care au făcut afaceri cu domnul Roibu la momentul respectiv în următorul fel: furnizorul de materie primă era și în același timp cumpărător de produs.

Oltchim până a intra în insolvență era captiv. Era forțat să facă ceea ce i se cânta de către acești furnizori, care au câștigat mulți bani.

În 2008, jumătate din minusul de 234 de mi­li­oane de lei se datorează acestor firme offshore sau care aparțin într-un fel sau altul fostei administrații, schemei clasice de căpușare, achiziții la prețuri mai mari și vânzări la prețuri reduse. Cea mai mare parte a pierderilor se datorează hiperinvestiției de la Arpechim, de la platforma petrochimică Bradu, unde s-au făcut „investiții“ de 106 milioane de euro. Banii aceștia au fost împrumutați de la bancă doar în proporții foarte mici, 8 milioane de euro de la CEC. Contractele de investiții au fost făcute cu 3-4 firme, care aparțin sau sunt afiliate administrației vechi a Oltchim. Cele mai multe dintre acestea sunt deja în insolvență.

Aceste sume au fost cheltuite în baza unui număr de  4.000 contracte, care sunt sub­con­tracte, pe care deocamdată nu le putem vedea.

Dacă nu exista „căpușarea“, Oltchim putea fi pe profit?

Gheorghe Piperea

: Cu siguranță da. Am făcut o analiză care arată că în 2009, dintr-un număr 3.500 persoane fizice sau juridice cu care Oltchim făcea afaceri până în momentul respectiv, numărul a ajuns la 1.500, dintre care 10 firme reprezentau peste 80% din CA a Oltchimului.

Dacă a fost căpușată, de ce până la ora asta nu e nimeni arestat?

Gheorghe Piperea

: Puneți întrebarea asta DNA-ului, DIICOT-ului. Noi am făcut și vom mai face o serie de sesizări.

Ce soluții sunt să meargă și producția de PVC?

Petre Ianc

: Prima condiție este să existe o piață de PVC. A doua condiție este ca acest produs să fie făcut la costuri care să-l facă vandabil pe piață.

Oltchimul a fost proiectat și pentru PVC. A da deoparte 35-40% din capacitatea de producție a combinatului, cât este producția de PVC, înseamnă că infra­structura com­binatului, conducte, tot ce alimentează, vor fi utilizate în proporție de doar 70%, ceea ce este nerentabil.

Este foarte important să evaluăm partea tehnologică a Oltchimului. Trebuie să știm ce vrem de la Oltchim.

Situația de la Oltchim nu este prima în România. Toate combinatele mari siderurgice și complexurile industriale din România au trecut prin aceste probleme la un moment dat, iar problemele au fost rezolvate.

Ce se poate face pentru a fi repornită secția de petrochimie de la Arpechim pentru producerea de etilenă?

Petre Ianc

: Această chestiune se discută cu potențialii investitorii. Acest lucru îl poate cuntifica cel care investește. Dar el trebuie să aibă un suport din partea română, și legal, și moral.

Acest proces trebuie susținut de o revizie generală a rafinăriei, de o revizie generală a petrochimiei, de un capital de lucru care trebuie să meargă pe ciclul bani, marfă, bani. Trebuie rezolvată problema materiei prime, dacă este nafta sau țitei.

Gheorghe Piperea: Etilena este un produs extrem de costisitor și foarte special, circulă prin conducte de la Arpechim la Oltchim la temperatura de -180 de grade.

Soluția este în cazul de față opțiunea între două variante. Potrivit specialiștilor, acum și în următorii 10 ani va fi un surplus de benzină nafta de 15% față de ce se consumă pe piață. Benzina nafta e un produs de rafinare, e o fracție a petrolului care apare inevitabil.

Cea mai bună soluție este să cumpere cineva din domeniul petrochimic platforma de la Bradu.

A doua soluție, cea pe care o recomandăm, este să găsești un actor important din domeniul petrochimiei care să aibă o structură integrată a acestui business, care să însemne în afară de rafinare, distribuție de carburanți și petrochimie.

Acesta este efortul nostru cel mai serios, de a identifica un astfel de actor din domeniul petrochimiei. Avem 2-3 în România, însă nu sunt interesați de această afacere. Mai mult, vecinul nostru de la Arpechim, OMV, a spus nu doar că nu e interesat de acest lucru, ci că dacă statul nu găsește o soluție în 6 luni, e nevoit să o demoleze. Există însă doi investitori, mai de la Est, care sunt interesați.

Demolarea Arpechim ar însemna sfârșitul producției PVC la Oltchim?

Gheorghe Piperea

: Nu neaparat. Materia primă necesară, în special această benzină nafta se poate obține și din altă parte.

Cea mai bună soluție este însă ca cineva din domeniul petrochimic să cumpere într-o prima fază Bradu și după, rafinăria de la Arpechim, astfel încât să reintegreze această activitate și să o împartă în aceste trei divizii.

Sunt cel puțin doi actori mari importanți care vor să implanteze în România, pentru că nu pot altfel să se implanteze în Europa.

Petre Ianc: Cu producția de PVC, combinatul va avea o șansă. Altfel, costurile vor crește.

Gheorghe Piperea: În momentul de față, circulă niște planuri de reorganizare, care sunt doar planuri fanteziste, ale “superspecialiștilor”.

În momentul de față, PVC-ul este o “fantezie” dacă nu se pune problema preluării de către un jucător din domeniul petrochimic, respectiv dacă nu se pune în funcțiune instalația de piroliză de la platforma Bradu, lucru care înseamnă o investiție de 50 de milioane de euro, în plus față de cele 50 de milioane de euro, necesare pentru Oltchim pentru a ajunge la breakeven.

Ce șanse sunt să puneți în planul de reorganizare producția de PVC?

Gheorghe Piperea

: Sunt șanse mari. Dacă actorul respectiv din petrochimie vrea și secția de PVC, care e legată ombilical de platforma de la Bradu, răspunsul meu e categoric afirmativ.

În momentul de față, problema cu PVC-ul, este că există foarte mulți mari producători. Turcia deține 80% din totalul vânzărilor de PVC din Europa. Restul de 20% se împarte între o fabrică mai mică de Ungaria, una din Polonia și Oltchim

PVC-ul este un produs care se vinde. Problema este că există oscilații foarte mari a prețului PVC-ului.

S-a tot discutat că sunt interese să se închidă Oltchim? E adevărat?

Gheorghe Pipera

: Prefer să nu vorbesc despre acest gen de interese. Prefer să vorbesc despre lucruri oficiale. Există rapoarte ale FMI, care arată că Oltchim trebuie să fie lichidat prin faliment.  De asemenea, potrivit Comisiei Europene, ajutorul de stat de la Oltchim este cel mai negativ exemplu de ajutor de stat din istoria Digi Competition, început chiar din 1995.

Petre Ianc: Dar în 1995 România nici nu era în UE și nici nu pornise discuțiile de aderare! Dialogul cu UE este unul extrem de delicat. Trebuie să ai aceiași termeni de discuție. Până în 2004, România nu a avut niște bariere pentru a acorda ajutor de stat. Astăzi, discuția cu UE privind ajutorul de stat la Oltchim nu poate fi făcută în spiritul a ceea ce înseamnă ajutor de stat.

Ajutor de stat înseamnă o singură dată, pentru viabilitate, fără mărirea capacităților. Această discuție cu UE nu poate fi purtată decât în fața investitorului, cu obligații pentru investitor în echivalentul ajutorului de stat și cu garanții că acest ajutor nu va duce decât la viabilitate.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Butan