Directorii JP Morgan au fost cei mai bine plătiți manageri ai băncilor de investiții în 2012, cu un câștig mediu de 1,7 milioane dolari, potrivit unui raport al firmei britanice de consultanță Emolument care scoate în evidență decalajul dintre companiile americane și cele europene.Pe locul al doilea se află Morgan Stanley, care a plătit directorilor pentru fuziuni și subscrieri de titluri, în medie, 1,4 milioane dolari, urmată de Goldman Sachs, cu 1,35 milioane dolari, transmite Bloomberg.
În schimb, remunerațiile acordate de companiile financiare europene au fost mult mai mici, HSBC, Societe Generale și BNP Paribas plătind acestor directori în medie sub 806.000 de dolari, potrivit Emolument.
Companiile financiare din Europa au probleme din cauza crizei datoriilor suverane care le-a redus veniturile, în timp ce autoritățile de reglementare le obligă să dețină capital mai mare și să limiteze bonusurile.
"Apare un decalaj între remunerațiile de la New York și Londra. Unele bănci europene de investiții își restrâng activitățile și trebuie să accepte că nu își pot plăti angajații la același nivel ca firmele americane", a declarat Tom Gosling, director la PricewaterhouseCoopers.
Raportul a fost realizat prin intervievarea anonimă a directorilor în privința remunerațiilor. Sondajul a fost realizat în baza răspunsurilor a 190 de directori generali de la 12 companii. Circa 62% dintre aceștia lucrează la Londra, iar restul la Paris, Frankfurt, Statele Unite și Asia, potrivit Emolument.
0 comments :
Trimiteți un comentariu