Arbitrul pieței, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), a decis să limiteze la 33% drepturile de vot a 24 de companii, majoritatea din Galați, prezumate ca făcând parte din grupul lui Cătălin Chelu în cadrul adunării generale care va avea loc săptămâna viitoare la producătorul de ulei Argus Constanța (UARG) din cauză că acesta nu a derulat ofertă publică în termenul prevăzut de lege.În 2011 Chelu s-a luptat pe bursă cu SIF Oltenia pentru controlul Argus, în urma achizițiilor el ajungând cel mai mare acționar prin intermediul unor firme, cu peste 33% din acțiuni, iar în prezent deține 43,39% din titlurile producătorului de ulei.
Potrivit legii, Cătălin Chelu era obligat să deruleze încă din 2011 o ofertă publică de preluare a companiei, pentru care era nevoit să scoată din buzunar mai multe zeci de milioane de euro. Deși CNVM l-a amendat pe Chelu în mai multe rânduri pentru că a întârziat să deruleze oferta, aceasta nu a avut loc nici până în prezent.
În AGA de săptămâna viitoare acționarii Argus vor decide printre altele politica de investiții și bugetul companiei și vor alege un nou auditor financiar. SIF Oltenia deține 31,9% din acțiunile Argus, în timp ce fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund, fond controlat de BCR, deține 6,25% din acțiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu