luni, 22 aprilie 2013

Euro începe săptămâna păstrând tendința de scădere și ajunge la minimul ultimelor șase săptămâni

Euro începe săptămâna păstrând tendinţa de scădere şi ajunge la minimul ultimelor şase săptămâni Moneda națională a continuat să se aprecieze ușor, în linie cu avansul înregistrat de monedele regionale, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință în scădere, la 4,3552 lei/euro, ajungând la minimul din ultimele șase săptămâni.

1 EUR

4,3552

-0,0111

-0,25%

1 USD

3,3382

+0,0029

+0,09%

Un curs inferior, de 4,3544 lei/euro, a fost publicat de banca centrală pe 8 martie.

Pentru vineri, BNR a anunțat un curs de 4,3663 lei/euro.

Paritatea pentru dolarul american a urcat foarte ușor, cu 0,29 bani, la 3,3382 lei/dolar, iar cursul pentru francul elvețian a scăzut de la 3,5867 lei/franc la 3,5738 lei/franc.

Cotațiile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3610 - 4,3620 lei, în scădere față de nivelul de vineri, când schimburile s-au perfectat la 4,3646 - 4,3655 lei/euro.

În prima parte a sesiunii, cotațiile au continuat să coboare, iar la jumătatea zilei operațiunile se realizau în jurul nivelului de 4,3550 lei/euro.

"Cum astăzi avem o licitație pentru obligațiuni de stat pe trei ani, am putea vedea o continuare a presiunii de apreciere a leului. Totuși, credem ca temerile legate de intervenții ale băncii centrale ar trebui să împiedice moneda locală să depășească nivelul psihologic de 4,35lei/euro astăzi (luni, n.r), așa cum s-a întamplat și în precedentele două luni", se arată într-un raport ING Bank transmis luni dimineață.

Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au rămas reduse, la 1,01 - 1,51% pe an. Randamentele pentru plasamentele cu scadența la o săptămână au urcat de la 3,83 - 4,33% la 3,97 - 4,47% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu