Hidroelectrica a inregistrat în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut, și a avut o cifră de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro), în urcare cu 15,7%.Producătorul de electricitate, aflat în insolvență de aproape un an, a înregistrat în primul trimestru al anului trecut o cifră de afaceri de 571 milioane de lei, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Remus Borza, reprezentantul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Compania precizează, într-un comunicat, că pentru acest an a bugetat un profit brut de 434 milioane lei, la o producție de 13 TWh. Câștigul ar urma să ajungă astfel la un nivel record, depășindu-l pe cel din 2010, de 284 milioane lei, la o producție de 20 TWh.
Potrivit comunicatului, Hidroelectrica a vândut energie în primele trei luni la un preț mediu de 184 lei pe MWh. Înainte de intrarea în insolvență, compania de stat vindea electricitatea pe care o producea la prețuri de până la 130 lei pe MWh.
Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, și a intrat în insolvență în iunie anul trecut.
Euro Insol a arătat că principala cauză pentru intrarea în insolvență a fost vânzarea energie prin contracte bilaterale către "băieții deștepți".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu