luni, 22 aprilie 2013

În mai puțin de o oră, Bank of Cyprus va anunța când își reia activitatea și în ce condiții. Cel mai fierbinte subiect este situația depozitelor

În mai puţin de o oră, Bank of Cyprus va anunţa când îşi reia activitatea şi în ce condiţii. Cel mai fierbinte subiect este situaţia depozitelor Clienții sucursalei de la București a Bank of Cyprus vor afla luni seara dacă banca își va relua operațiunile și în ce condiții vor putea efectua tranzacții. Astăzi este ultima zi din al doilea termen de suspendare a activității, iar banca urmeaza să anunțe în această seară în ce condiții vor fi reluate operațiunile cu clientela.

Bank of Cyprus România a fost închisă temporar, inițial pentru o săptămână, pe 1 aprilie cu scopul găsirii unui cumpărător, după ce banca-mamă din Cipru a intrat într-un proces de reorganizare. Suspendarea a fost prelungită ulterior cu încă două săptămâni, dar situația portofoliului local încă este incertă după eșecul înregistrat în tentativa de vânzare a sucursalei.

Clienții au putut retrage bani de la bancomate în această perioadă, dar cei care au depozite trebuie să aștepte până la redeschiderea agențiilor. Bank of Cyprus România funcționează ca sucursală a băncii-mamă din Cipru și este reglementată de autoritatea de supraveghere de la Nicosia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu