joi, 25 aprilie 2013

Ministrul francez Moscovici a adormit la o ședință de criză, în timp ce Merkel a respins cererile unui președinte disperat

Ministrul francez Moscovici a adormit la o şedinţă de criză, în timp ce Merkel a respins cererile unui preşedinte disperat „Am nevoie de mai multă solidaritate“, este rugămintea disperată făcută telefonic luna trecută cancelarului german Angela Merkel de președintele cipriot Nicos Anastasiades. Parlamentul lui era pe cale să respingă acordul de bailout stabilit pentru Cipru, o țară în pragul colapsului. „Nu voi negocia cu dumneavoastră“, îi răspunde Merkel.

În aceeași  lună, la negocierea pla nului pentru salvarea micii eco nomii cipriote ministrul fran cez de finanțe Pierre Moscovici a adormit. A căzut în sarcina di rec torului general al FMI, franțu zoaica Christine Lagarde, să-l trezească.

Acestea sunt două povești care cir culă în mediile diplomatice foarte su gestive pentru direcția în care înclină balanța puterii de decizie în Europa. Este adevărat că Uniunea Europeană are nevoie de un leadership puternic, ce ea ce oferă, evident, acum Germania, dar și o contragreutate care să ponde reze „puritanismul“ ideologiei econo mice germane.

Acest rol, oarecum secundar, a ajuns să-l joace în ultimii ani Franța, când va unul dintre actorii principali în pro iectul european născut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar imaginea șefei FMI trezindu-l pe Moscovici, unul dintre oficialii de top ai Franței, la o ședință de criză ilustrează întrebarea al cărei răspuns îi tulbură pe diplo mații europeni: Ce s-a întâmplat cu vocea Franței în Europa?

„Se poate vedea o prezență tot slabă, dispariția treptată a Franței din toa te elementele care privesc agenda econo mică“, a explicat pentru agenția Thom son Reuters Fredrik Erixon, direc torul Centrului European pentru Poli tică Economică Internațională.

Chiar și Franța a acceptat că ceva nu este în regulă

Unii diplomați europeni sunt mult mai direcți. „Nu se aude deloc vocea Fran ței. Nu-i găsești nicăieri. Nicăieri. Vorbim de o țară importantă și cu toate acestea pare absentă. Nu doar că este ciudat, dar este și îngrijorător“, a spus un diplomat de rang înalt.

Chiar și Franța a acceptat că ceva nu este în regulă. Premierul Jean-Marc Ayrault a explicat în fața parlamen tarilor francezi că a venit timpul ca țara să se reafirme, astfel încât „ceea ce zice să conteze în Europa și să recucerească rolul de lider pe care l-a avut“.

Diplomații, oficialii și analiștii au oferit o gamă largă de explicații pentru evaporarea influenței Franței, de la schim barea de stil după ce Francois Hollande a cucerit președinția de la mai com bativul Nicolas Sarkozy la faptul că en gleza înlocuiește franceza la Bru xelles în rolul de lingua franca.

O idee larg răspândită este că una din rădăcinile problemei stă în incapa ci ta tea Franței de a urma, cel puțin pâ nă acum, Germania în reformarea econo mi ei. Competitivitatea economică slabă  a subminat puterea Franței de a-și pro iecta influența la Bruxelles. Hollande este totuși liderul taberei celor „slabi“ care cer mai puțină austeritate în Euro pa și mai mult stimul economic și știe să-și facă auzite propunerile.

În schimb, Merkel încearcă să mini mi zeze rolul dominant al Germaniei în re modelarea zonei euro, notează The Wall Street Journal. Totuși, Germania re ac ționează prompt și implacabil la orice îi sfidează planul de a întări uniunea monetară printr-o rigoare bu ge tară mai mare. Luni, președintele Comi siei Europene a avertizat că poli ticile de austeritate susținute de Ger­mania trebuie relaxate deoarece le lip sește sprijinul politic și social în țările cel mai dur afectate de criză.

În replică, ministrul german de fi nan țe Wolfgang Schaeuble a spus marți că reducerea deficitului este singurul mod prin care se poate reface încre derea investitorilor.

Merkel face cărțile

În septembrie, Merkel va câștiga, pro babil, al treilea mandat de cancelar, ceea ce înseamnă că agenda ei va rămâ ne dominantă în strategia anticriză a Europei. Criticii avertizează că austeri ta tea prelungită ar putea provoca pa gube de durată economiilor, societății și sta bilității politice din țările mai slabe.

Dar germanii au în Merkel mai mul tă încredere decât în orice alt politican că poa te salva zona euro protejându-le în ace lași timp banii. O dovadă că încre de rea este întemeiată le-a fost oferită anul trecut. Atunci, pre mie rul grec Antonis Samaras s-a dus la Berlin pentru a o con vinge pe Merkel că el poate repune eco no mia Greciei pe picioare. Samaras avea ne voie de îngă duin ța Germaniei, iar Merkel de un parte ner de încredere la Atena. Sama ras și-a exersat discursul câteva ore în ca­mera de hotel. „Vă pot garanta, vom mun ci zi și noapte“, a spus premierul elen. Merkel a decis că acesta merită spri jinul ei, cu condiția ca el să imple men teze reforme.

„Dacă se vede progres, aș putea lua în considerare o vizită la Atena“, a răs puns cancelarul. A urmat vizita ei, câte va săptămâni mai târziu, ceea ce a de mon strat că Samaras are sprijinul Germaniei.

Însă situația financiară a Greciei stâr nea îngrijorări, iar FMI a anunțat că va continua să ajute statul elen doar da că UE renunță la o parte din ce îi dato rează Grecia, o situație toxică din punct de vedere politic pentru Merkel.

Schaeuble, ministrul german de fi nanțe, a încercat să intermedieze o soluție. La discuțiile secrete din Paris de pe 19 noiembrie dintre FMI și oficiali ai UE, ministrul a propus tăierea „la sânge“ a dobânzilor împrumuturilor acor date Greciei. În plus, a spus el, Eu ropa ar putea renunța la o parte din ce îi datorează Grecia după 2014 dacă statul elen își duce la capăt reformele.

Merkel l-a apostrofat pe Schaeuble în dimineața următoare, deoarece a mers prea departe. Până acum se putea spu ne că Germania nu a pierdut bani cu sal varea statelor cu probleme, a spus ea. „Dar soluția dumneavoastră ar aduce perderi plătitorilor germani de taxe. Nu pot accepta aceasta“, l-a mustrat Merkel pe ministrul său, explicând că do bânzile pe care le are de plătit Grecia pot fi tăiate, dar nu sub costurile de finanțare ale Germaniei.

Refuzul ei i-a trimis pe oficialii UE și FMI înapoi la planșa de proiectare.

Măsurile de devalorizare internă pentru Grecia încep să-și arate efectele

Pentru că Grecia nu poate folosi unealta devalorizării monedei, liderii zonei euro speră că prin „devalorizare internă“ pot reface competitivitatea economiei, scrie The Wall Street Journal. Prin sintagma „devalorizare internă“ se înțelege reducerea salariilor și, mai general, scăderea prețurilor, adică deflație - un cuvânt pe care oficialii îl ocolesc cu grijă, iar aceasta reiese clar din explicațiile oferite de FMI.

„Rezolvarea problemei pasivelor externe mari cere, în cele din urmă, surplusuri mari comerciale, iar pentru obținerea acestor surplusuri este nevoie de deprecierea monedei. Într-o uniune monetară deprecierea poate fi obținută mai ales prin deflație, ceea ce necesită o scădere economică mai mare“, se arată în cel mai recent raport al FMI referitor la Grecia.

Dar până acum procesul deflaționist nu a făcut progrese evidente. Din 2008, Produsul Intern Brut a scăzut cu 20%, potrivit calculelor FMI, dar inflația anuală a rămas pozitivă pe aproape toată perioada bătăliei Greciei cu criza. Puterea de cumpărare a grecilor de rând a fost strivită de reducerea salariilor și creșterea prețurilor. Companiile nu au reflectat costurile mai mici cu munca în prețurile cerute consumatorilor și altor companii.

FMI și autoritățile zonei euro au pus accelerarea inflației pe seama oligopolurilor încă puternice din economia elenă care nu simt presiunile concurenței pentru a reduce. Primele semne de deflație reală apar abia acum, după șase ani de recesiune, ceea ce subliniază drumul lung și dificil al Greciei spre devalorizare internă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu