miercuri, 17 aprilie 2013

Noua lege a imigrării din SUA. Cum arată profilul muncitorului român care va lua viza de State fără probleme

Noua lege a imigrării din SUA. Cum arată profilul muncitorului român care va lua viza de State fără probleme Un grup de senatori americani au propus joi o lege care să revizuiască sistemul de imigrări din Statele Unite, cu scopul de a se concentra asupra muncitorilor calificați, care pot sprijini economia, creându-se un sistem de acordare a vizelor pe bază de merit, scrie Financial Times.

Proiectul de lege cuprinde și una dintre cererile principale ale Republicanilor, îmbunătățirea securității granițelor, înainte ca cei 11 milioane de imigranți ilegali din Statele Unite să devină rezidenți.

Sub aceste noi propuneri, imigranții ilegali, care erau în țară înainte de 2012 și nu au nici un antecedent penal, vor putea aplica pentru a fi înregistrați cu statutul legal de “imigranți provizorii”, după ce plătesc taxele datorate la stat și o amendă de 500 de dolari.

Această lege va aloca 3 miliarde de dolari pentru a securiza granițele, pentru drone și agenți de patrulare adiționali, precum și 1,5 miliarde de dolari pentru a continua construcția unui sistem de bariere hi-tech.

De asemenea, a fost propusă o creștere a numărul vizelor pentru muncitorii calificați, de la 65.000 la 110.000, drept răspuns la plângerile companiilor că nu pot angaja inginerii de care au nevoie. Totuși, numărul de imigranți acceptați poate ajunge până la 180.000, dacă este destulă cerere pentru muncitori înalt calificați.

Pentru muncitorii necalificați, în domenii precum curățenia, legea permite acordarea a 200.000 de vize “W”, pentru “muncitori – oaspeți”, număr care poate fluctua în funție de cererea de pe piață.

Noua lege a imigrării va înlocui “viza diversității” – sistemul de loterie “green cards” cu un sistem pe bază de merit, care va lua în considerare educația, munca și legăturile familiale cu Statele Unite. Sistemul va porni de la 120.000 de vize pe an, dar ar putea ajunge la un maximum de 250.000.

“Deși legislația este cu siguranță o inovație, va trebui să fie îmbunătățită pentru a aborda câteva obstacole majore pentru mulți cetățeni – aspiranți”, a spus Anthony Romero, directorul executiv al Uniunii Americane a Libertăților Civile.

Jeff Sessions, senator Republican, a declarat că “vorbim despre o lege care va avea impact asupra fiecărui aspect din societate, ne va remodela întregul sistem imigrațional, și va introduce peste 30 de milioane de muncitori străini în economie”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu