vineri, 26 aprilie 2013

O armată a Europei, F.C. Europa, un ideal comun și alte trei soluții jurnalistice pentru o Uniune Europeană mai strânsă

O armată a Europei, F.C. Europa, un ideal comun şi alte trei soluţii jurnalistice pentru o Uniune Europeană mai strânsă Pentru că Uniunea Europeană se con­frun­tă probabil cu cele mai mari probleme de la înființare, jurnaliști de la publicații de pres­tigiu din cele mai mari șase țări euro­pe­ne au încercat să vină fiecare cu câte o idee pen­tru o Uniune mai bună. Publicația bri­ta­nică The Guardian le-a adunat:

Combaterea birocrației și reformă la nivel administrativ

Săptămâna trecută, Olli Rehn și Viviane Reding, doi comisari europeni, au fost ne­vo­iți să piardă 10 ore pe drumul dintre Stras­bourg și Bruxelles doar pentru că sediul par­la­mentului european din capitala Europei era pustiu. Regulile spun că parlamentarii tre­buie să participe la 12 zile de sesiuni pe an în orașul francez, scrie de la Bruxelles Ian Traynor, de la The Guardian.

„Este un proces atât de absurd, risipitor și ineficient“, a spus Edward McMillan-Scott, reprezentant al Marii Britanii în Parla­mentul European.

Reformarea UE, a structurilor, insti­tu­ți­ilor, salariilor și beneficiilor este o propunere care rezonează cu iritarea populației împo­vă­rată de austeritate, oamenii dorind ca și ofi­cialii europeni să aibă parte de același tra­ta­ment. În total, 56.000 de persoane lu­crează pen­tru UE, iar costurile de administrare se ridică la nouă miliarde de euro anual.

O armată comună europeană

Opinia publică este surprinsă să vadă că di­ferite țări europene, membre ale aceleiași uniuni, funcționează fără o strategie comună sau fără un front comun real, scrie Philippe Richard de la publicația franceză Le Monde. Cu toate acestea, Europa este încă văzută ca un actor pe scena lumii și i se solicită de multe ori să intervină atunci când SUA și NATO nu vor sau nu pot, spre exemplu în Africa. Cele 20 de misiuni conduse de UE au mai mult car­ac­ter civil decât militar. Ope­ra­țiunea At­lan­ta, prima operațiune navală a UE în care nave de război ale mai multor țări au re­asi­gu­rat securitatea maritimă în jurul Cor­nului Afri­cii, a fost un succes care nu a fost sărbă­torit îndeajuns. Europenii pot lua parte spre exem­plu la operațiuni în Congo sau Kosovo în funcție de scopurile și interesele lor. „O pri­oritate pentru europeni ar fi să își pună în ord­ine prioritățile“, a de­cla­rat Arnaud Dan­jean, vicepreședintele sub­co­mitetului de apărare din Parlamentul Euro­pean. Europenii ar putea acționa uniți în zonele din vecinătate, în bazinul medite­ra­nean, în regiunea estică de la Ucraina pâ­nă în Belarus, prin Georgia, așa cum ar dori și SUA ca Europa să facă.

O alianță în fața Chinei în loc de politici se­parate ar permite Europei să aibă o influ­en­ță mai mare asupra Beijingului și în țările emergente.

O aplicație euro

UE are nevoie de o aplicație cum au toți cei­lalți, scrie din Marea Britanie Mark Rice-Oxley, de la The Guardian. Aplicația s-ar pu­tea numi Eur-app, iar misiunea ar fi uria­șă: să le ara­te celor 500 de milioane persoane din UE că es­te mai bine în Uniune decât în afa­ra ei. Apli­cația ar putea oferi, de exem­plu, infor­ma­ții pentru cei care vor să cum­pe­re o ma­și­nă, să tranzacționeze cu un jucător de pe piața unei alte țări din UE, să se plimbe în parc, să înoa­te, să vorbească la telefon din străi­năta­te sau să găsească opor­tunități de muncă.

Un ideal comun european

Aproape șase milioane de polonezi, sau 15% din totalul populației, au primit sprijin prin fonduri europene. Astfel, UE a investit în calificarea lor profesională, scrie din Var­șovia Adam Leszczynski, de la Gazeta Wyborcza. „Criza a demonstrat că ceva lip­seș­te: am încetat să mai vorbim de soli­da­ri­tate europeană, iar acum discutăm doar de bani. Atunci când grecii au ieșit în stra­dă, am urmărit la televizor nenumăratele în­tâlniri ale birocraților europeni la Bru­xelles. Însă la aceste întâlniri nu s-a vor­bit deloc despre o strategie care să uneas­că Europa, în afară de ideea unei pie­țe uni­ce“, notează jurnalistul. Lim­ba­jul ideilor a fost înlocuit cu limbajul tehnic.

Europa este construită în opoziție cu o idee puternică care a dus la auto-distrugerea con­tinentului – naționalismul. În numele sta­telor naționale au avut loc cele mai oribile in­fracțiuni, dar și sacrificii pentru „binele“ comu­nităților. Este cineva capabil să sa­cri­fice orice pentru binele Europei? Sau pentru bi­nele Comisiei Europene? Este posibil să ai sen­timente față de aceste instituții în afară de faptul că te simți plictisit de ele?

Europa are nevoie de un ideal care să le trezească europenilor emoții, atașament, solidaritate, dar și să creeze simboluri.

Europe FC United

Este ceva știut că sportul reprezintă o mo­dalitate rapidă de a strânge oamenii la un loc, dar în realitate nu reușește să treacă de gra­nițele naționale, scrie Paolo Brusorio, de la publica­ția ita­liană La Stampa. O echipă unită a Europei este rară în sport. Dacă europenii ar face acest lucru mai des s-ar putea naște mai repede sentimentul de mândrie al continentului.

Organizațiile din domeniul fotbalului s-au gândit deja la acest lucru. După ce Franța va găzdui campionatele europene din 2016, tur­neul se va schimba radical, meciurile ur­mând să fie găzduite de 13 orașe din 13 țări pentru a face competiția pan-europeană.

„Există un concept comun , însă ideea naționalismului persistă“, a recunoscut secretarul general al UEFA, Gianni Infantino.

O nouă democrație

În mijlocul unei întâlniri recente a miniștrilor de finanțe din zona euro, Wolfgang Schäuble, care reprezintă Germania, i-a chemat deoparte pe omologul francez Pierre Moscovici, pe președintele Ciprului Nicos Anastasiades și pe reprezentanții CE, BCE și FMI, scrie din Spania Claudi Perez, de la El Pais. Astfel, departe de ceilalți miniștri de finanțe, s-au luat deciziile cu privire la cel mai controversat bailout european. Reconstrucția acordului pentru Cipru nu indică doar criza fiscală, ci și lipsa deciziilor democratice pentru rezolvarea acesteia.

Trioul format de Parlamentul European, CE și Consiliul European crează lacune în sistem care pot fi considerate pericole pentru democrație. Un parlament slab este incapabil să controleze Comisia și Consiliul European. Acesta din urmă nu este transparent și nu răspunde în fața oricui. În prezent, o comisie invizibilă - deși are mai multe competențe ca niciodată – pare determinată să întoarcă spatele populațiilor prin politicile de austeritate.

„Nu poți acuza Europa că nu este democrată. Poți spune doar că este o democrație imperfectă, iar criza a creat senzația că ne confruntăm cu un deficit de democrație“, a declarat o sursă europeană pentru El Pais.

Cele șase idei jurnalistice pentru o Uniune Europeană mai bună

Eliminarea birocrației inutile care reduce resursele și reforma la nivel administrativ;

O armată comună europeană, activă mai ales în vecinătatea Europei;

O aplicație euro care să deschidă UE cu un simplu clic;

Un ideal comun european care să le trezească europenilor emoții, atașament, solidaritate;

Europe FC United, echipa comună de forbal a Europei;

O nouă democrație, care să nu permită decizii unilaterale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu