Au fost colegi la Arhitectură în Cluj, iar acum conduc o afacere pornită cu 20.000 de euro

Știrea a fost publicată marți, 14 mai 2013, 00:53 în categoria

Au fost colegi la Arhitectură în Cluj, iar acum conduc o afacere pornită cu 20.000 de euro Silviu Aldea (33 de ani), Marius Cătălin Moga (33 de ani), Camelia Sisak (31 de ani) și Tamas Sisak (32 de ani), patru absol­venți ai Facultății de arhitectură și urbanism de la Uni­versitatea Teh­­­nică din Cluj,  au pus bazele unui birou de arhitectură în Cluj, în urma unei investiții de 20.000 de euro printr-un program de spijin financiar pentru tineri finanțat de Guvern.

Foști colegi de facultate și bursieri Erasmus (au făcut schimb de experiență cu studenții de la Ecole d’Architecture de Grenoble din Franța), tinerii s-au văzut nevoiți să găsească o metodă de a „supraviețui“ perioadei de criză care a afectat mai ales piața imobiliară. Unul dintre ei, Silviu Aldea, a studiat trei ani la Facultatea de arhitectură din Cluj, dar și-a continuat studiile în cadrul Ecole d’Architecture Paris La Villette (Fran­ța), după care a revenit în România.

„Au fost două motive principale care ne-au dus la înființarea unui birou. Primul, cel mai important, este experiența comună pe care ne-am creat-o într-o perioadă de aproape 9 ani, din timpul studenției, fiind colegi de facultate, până la terminarea perioadei de angajare în 2010. De-a lungul acestei perioade, am participat împreună la diverse concursuri de arhitectură naționale și internaționale. Acesta era un exercițiu pe care nu ni-l permiteam decât în timpul nostru liber“, a spus Marius Moga, unul dintre par­te­nerii businessului Atelier MASS SRL-D  din Cluj. Compania a avut afa­ceri de peste 17.700 de euro în 2012.

Jumătate din investi­ția de 20.000 de euro a fost asigurată din finanțarea de la stat, restul provenind din fondurile proprii ale partenerilor.

Al doilea motiv pentru dezvoltarea unei afaceri a fost contextul economic tot mai dificil care a condus la o scădere mare a pieței de dezvoltare imobiliară și de construcții.

„Anul 2010 a fost unul decisiv pentru noi și a adus un capăt de drum, plecarea din birourile în care ne-am format, acestea fiind afectate de al doilea an de criză. Ca arhitect, după terminarea școlii urmează o perioadă de stagiatură, doi ani de experiență într-un birou de arhitectură, după care, în urma unui examen, devii arhitect cu drept de semnătură. În acel an, noi aveam în medie 5 ani de experiență ca angajați“, a mai spus Marius Moga.

Banii investiți au vizat asigurarea unor cheltuieli precum cele cu o parte din costurile de chirie sau de între­ținere, cu aparatura electronică (siste­me desktop și laptop, monitoare), cu mobilarea biroului sau cu licențele pentru softurile cu care lucrează.

„În prezent, după doi ani de func­ționare a biroului, suntem la un nivel mic de cheltuieli lunare care se ridică undeva la 6.500 lei, conform planului de afaceri pe care l-am făcut la început“, a spus Marius Moga. Cei patru parteneri ai companiei sunt singurii angajați, deși compania a mai avut un angajat anul trecut.

În prima perioadă de funcționare a companiei, principalul client a fost firma de programare iQuest din Cluj, care a dorit să își reamenajeze spațiile de birou și spațiile comune din cadrul firmei. „Am început cu proiecte de amenajare interioară, care ulterior au atras mai multe proiecte din aceeași nișă care, spre surprinderea noastră, nu a avut regresul pieței imobiliare în plină criză. Nu ne-am oprit însă aici și am încercat să ne diversificăm scara și tipul proiectelor. Astfel, am reușit să avem și proiecte de altă factură: expoziții, proiecte curatoriale, work­shopuri.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu