După cinci ani de criză și 100.000 de dosare de insolvență, băncile din România spun că intrarea în incapacitate de plată a clienților a devenit un fenomen banal, la ordinea zilei, care nu le mai sperie. Problema acestor firme este însă că nu se pot „însănătoși“ fără fluxuri noi de capital, iar băncile evită în prezent preluarea de acțiuni în schimbul creditelor pentru a nu se asocia cu eventuale falimente. De cealaltă parte, investitorii din afară se țin deocamdată departe de firmele cu probleme, astfel că practicienii în insolvență propun formarea unor fonduri specializate care să furnizeze capital de lucru în firmele viabile, sub forma unor credite super garantate. Acestea au fost noile realități din domeniul insolvențelor în jurul cărora s-au desfășurat ieri discuțiile în cadrul seminarului „Restructurarea, o măsură de însănătoșire a companiilor“, organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Casa de Insolvență Transilvania.„Dacă acum câțiva ani era un «baubau», insolvența a devenit acum un lucru banal, nu mai este o spaimă“, a susținut ieri Gianina Lazanu, director în Direcția de recuperare creanțe în cadrul băncii BRD Groupe Société Générale.
Opinia directorului BRD a fost împărtășită și de către Mircea Cotiga, director recuperare și prevenirea fraudelor în cadrul UniCredit Țiriac Bank, care a spus că nu se mai neliniștește când un client îl „amenință“ cu insolvența, deoarece în ultimii ani băncile au învățat cum să gestioneze aceste dosare.
„Insolvența în zona de real estate oferă multe posibilități, dar trebuie să evaluezi corect oportunitățile“, a declarat reprezentantul UniCredit, bancă în portofoliul căreia s-au aflat o serie de proiecte precum City Mall, Tiago Mall Oradea sau Alia Apartments, care au ajuns în faliment sau insolvență.
În ciuda mesajului curajos transmis de către bănci, situația mediului de business local rămâne fragilă, în condițiile în care aproape 20% din firmele active au ajuns în incapacitate de plată și nu au susținere financiară pentru a fi repuse pe picioare.
„Vrem să strângem un fond de circa 10 milioane de euro, bani pe care să îi putem investi în șase tranșe de câte 1,5 milioane de euro, sumă de care ne-am lovit și în cazul restructurării Blue Air, dar și la Cemacon“, a declarat Andrei Cionca, fondator al Casei de Insolvență Transilvania.
Băncile evită să acorde finanțări noi în firmele cu probleme, dar și să preia controlul asupra companiilor pe care le-au creditat, iar investitorii din afară întârzie deocamdată să apară pentru preluarea oportunităților.
Oportunitățile sunt aici și sunt mult mai multe decât erau în 2008. Întrebarea este cum poate România concura cu proiectele din Cehia, Polonia sau Germania? Aceasta este marea provocare. În România bani de la Guvern nu vin, piața de capital este aproape inexistentă, de unde să vină bani și să se termine criza?“, a declarat Opher Linchevsky, CEO al Maman Group și fost CEO al companiei AFI Europe, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni din București.
Cele mai lovite afaceri au fost cele controlate de antreprenori români, cum a fost cazul holdingului construit de omul de afaceri Octavian Radu, care în 2008 avea un rulaj de 300 de milioane de euro și 5.000 de angajați, iar în prezent mai deține trei firme pentru care așteaptă în acest an vânzări de 30-35 de milioane de euro.
„Nu mi-am putut imagina și nu pot să-mi reproșez scăderea bruscă a vânzărilor. Aveam făcute simulări care arătau că la o scădere a vânzărilor de 30% eram încă pe profit. La minus 40% eram pe break-even. Nu cred că în 2009 brusc în România mulți manageri au devenit proști“, a spus Octavian Radu, cel care își reproșează că în acea perioadă nu a pus bani deoparte și a avut încredere într-o serie de oameni care l-au dezamăgit.
O tendință care se conturează în prezent este cea de restructurare în afara procedurii insolvenței, afirmă Rudolf Vizental, asociat coordonator al Casei de Insolvență Transilvania, cel care a gestionat inclusiv procesul de vânzare a operatorului aerian Blue Air, care nu era oficial în incapacitate de plată, dar al cărui acționar – firma de construcții Romstrade – se află în insolvență.
Prima restructurare completă a unei companii în afara procedurii de insolvență ar putea fi realizată pentru producătorul de materiale de construcții Cemacon, care a trecut printr-o schimbare de management, prin aducerea lui Liviu Stoleru la conducerea companiei, și o restructurare operațională, iar în prezent negociază și restructurarea unui împrumut de 28 mil. euro.
Leo Plank, un avocat partener în cadrul biroului din Germania al firmei Kirkland & Ellis, a ținut să îi asigure pe practicienii români în insolvență că legea locală în materie nu este mai puțin bună decât cea din Germania, Franța sau Italia, iar fenomenul este unul întâlnit inclusiv în economii sănătoase.
„Chiar și în economiile sănătoase, care funcționează, sunt companii care intră în insolvență. Specialiștii în domeniu trebuie să găsească firmele bune, care merită salvate. Nu toate firmele trebuie restructurate“, a subliniat Plank.
Leo Plank, partener Kirkland & Ellis
Vi se pare că legea insolvenței din România este dificilă? Mergeți în Germania! Și în Franța sau Italia este îngrozitor să faci o restructurare în cadrul procedurii. Tribunalul din München, spre exemplu, nu este bun pentru insolvențe, astfel că am mutat un proces de restructurare în Anglia, în condițiile în care actele companiei erau redactate în drept englez.
Chiar și în economiile sănătoase, care funcționează, sunt companii care intră în insolvență. Specialiștii în domeniu trebuie să găsească firmele bune, care merită salvate. Nu toate firmele trebuie restructurate.
Poate cel mai bun sistem juridic pentru debitori este cel din Franța, unde sistemul de insolvență este ineficient și companiile au numeroase drepturi. La polul opus ar fi fost cel din Statele Unite, până înainte de criză, cel din Marea Britanie sau din țările scandinave, țări care au un sistem transparent și rapid, care favorizează creditorii.
În urmă cu 6-7 ani nici în Germania nu știa nimeni să facă operațiuni de LBO (leveraged buyout - achiziții pe baza datoriilor - n. red.). Legile nu pot fi schimbate rapid. Avocații trebuie să lucreze pe legislația în vigoare, iar schimbările vor veni ulterior, influențate de situațiile din practică.
Opher Linchevsky, CEO Maman Group
Oportunitățile sunt aici și sunt mult mai multe decât erau în 2008. Întrebarea este cum poate România concura cu proiectele din Cehia, Polonia sau Germania? Aceasta este marea provocare.
Sunt milioane de metri pătrați de teren viran în București și așa vor rămâne pentru mulți ani dacă băncile și investitorii nu vor ajunge să facă tranzacții combinate pentru care băncile trebuie să arate flexibilitate. Altfel, terenurile intrate în portofoliul băncilor nu au nicio utilitate.
Anul trecut Maman Group a strâns 40 de milioane de euro pentru achiziții. În România compania a cumpărat pentru câteva milioane de euro 65% din firma IBT, iar în următorul an intenționăm să mai facem o achiziție. Căutăm un return on equity (un randament al investiției raportat la fondurile proprii investite - n.red.) de 15-20% pe an.
În România bani de la Guvern nu vin, piața de capital este aproape inexistentă, de unde să vină bani și să se termine criza?
Liviu Stoleru, președintele consiliului de administrație al Cemacon SA
În mai 2011 Cemacon plătea către bancă 100.000 de euro lunar. Din iunie ar fi urmat să ajungă la un nivel de 400.000 de euro lunar, moment în care mi-am dat seama că firma se va sufoca și am suspendat plățile. În aceeași lună am prezentat către bancă situația companiei și de atunci suntem într-o negociere, zic eu, constructivă, și în care ne ajută rezultatele obținute în acest timp.
În 2010 eram locul opt pe piață și aveam vânzări de 6 milioane de euro și o cotă de piață de 6,3%. Astăzi suntem locul trei, cu o cotă de peste 12%. În 2010 firma avea 250 de angajați, iar în septembrie 2011 numărul acestora a ajuns la 130, astfel că am înregistrat o dublare a cifrei de afaceri și a rezultatului operațional per angajat. Avem o rată EBITDA (profit operațional - n.red.) de 30%, în condițiile în care media în industria materialelor de construcții este de 13-15%. Pentru acest an ne-am bugetat afaceri de 11 mil. euro.
Am reușit să atrag lângă mine manageri care au acceptat o provocare și au renunțat la joburile lor din multinaționale. Fără un manager financiar vizionar nu poți face o restructurare.
Această țară ar fi trebui să fie tratată ca o afacere.
Rudolf Vizental, asociat coordonator al Casei de Insolvență Transilvania
Reacția acționarilor firmelor în stare de insolvență este asemănătoare cu a persoanelor grav bolnave sau a alcoolicilor. Neagă în prima fază, sunt furioși în a doua etapă, găsesc un vinovat în a treia etapă, joacă rolul de dramă în a patra și în a cincea etapă conștientizează și acceptă restructurarea.
Sesizăm o modificare clară înspre o restructurare în afara insolvenței. Crearea unui cadru legal ar ușura această restructurare.
Am sesizat un pericol de insolvență din partea companiilor mijlocii din zona clinicilor private și a firmelor de morărit și panificație. Considerăm că ar fi benefică o unificare a forțelor pentru a obține o poziție mai bună în relația cu furnizorii și atragerea unui investitor.
Ce înseamnă o restructurare de succes? Sunt cazuri în care plătești datoriile 100%, dar operațiunea este urmată de închiderea activității, așa cum a fost cazul la Tractorul Brașov, și sunt cazuri în care acoperi doar 20-30% din datorii, dar păstrezi locurile de muncă și valoarea adăugată, așa cum a fost cazul la Astra Vagoane.
Octavian Radu, proprietarul Radu Holding
Nu mi-am putut imagina și nu pot să-mi reproșez scăderea bruscă a vânzărilor. Aveam făcute simulări care arătau că la o scădere a vânzărilor de 30% eram încă pe profit. La minus 40% eram pe break-even. Nu cred că în 2009 brusc în România mulți manageri au devenit proști.
În afara insolvenței aveam o serie de limitări. Nu puteam ieși dintr-o serie de contracte. Pe Magheru plăteam o chirie de 2 milioane de euro și aveam pierderi de 0,7 mil. euro. Am încercat să reducem chiria la 1 milion de euro, dar nu s-a putut. Ulterior proprietarii au stat trei ani cu spațiul gol.
Acum Diverta e profitabilă pe muchie, depinde de evoluția vânzărilor din fiecare lună. Suntem în buget, iar bugetul este peste linia de zero.
Dacă în 2009 închideam businessurile rămâneam cu mulți bani în buzunar. În 2008 holdingul avea un rulaj de 300 de milioane de euro, 5.000 de angajați și EBITDA de 15-16 mil. euro. Anul acesta, după ce am vândut o serie de firme, rulajul va fi de 30 și ceva de milioane de euro. După calculele mele, în cinci ani ar trebui să terminăm cu datoriile de 27 mil. euro pe care le avem.
Acum aleg gama de produse de la Diverta în funcție de furnizorii care îmi dau cel mai bun termen de plată.
Cea mai bună afacere a fost Mobishop, pe care nu am înființat-o eu, am cumpărat-o cu 300.000 de dolari și am vândut-o peste doi ani, presa a scris că pentru 17 mil. euro.
Gianina Lazanu, director Direcția de recuperare creanțe BRD Groupe SocGen
Dacă acum câțiva ani era un „baubau“, insolvența a devenit acum un lucru banal, nu mai este o spaimă.
Băncile se feresc să intre în acționariatul firmelor pe care le-au creditat deoarece pot fi asociate cu falimentul acelor firme, în cazul în care nu dețin controlul și deciziile de management, iar pe de altă parte poate fi o problemă de concurență, în condițiile în care poți avea clienți din același domeniu. Salvarea unei companii poate însemna uciderea altora.
Investitorii au temeri de preluarea unor companii în insolvență deoarece pentru aceste frme nu există decât două variante: falimentul sau însănătoșirea. În cazul restructurărilor în afara instanței mai există și o cale de mijloc.
Aș vrea să spun că firmele care nu au intrat până acum în insovență sunt sănătoase, dar o mare parte dintre acestea au de asemenea nevoie de restructurare. Sper că această perioadă de criză să reprezinte o bună lecție de viață pentru cei care au trăit-o.
Flanco a fost un model bun de reorganizare, în care băncile au recuperat circa 10 milioane de euro din credite de 20 mil. euro, dar și un client care continuă să ruleze bani prin conturile bancare. Astfel, haircut-ul a fost mult mai mic. Leonardo, aflată în reorganizare, este un alt exemplu bun, încă nu s-a făcut haircut, a fost restructurată rețeaua de magazine. Am găsit un investitor, dar suntem în discuții.
Andrei Cionca, fondator al Casei de Insolvență Transilvania
Cemacon ar trebui să fie prima restructurare completă, de 360 de grade, în afara procedurii de insolvență. Creșterea ratei de succes în procesul de restructurare credem că va veni din afara procedurii insolvenței.
Vrem să strângem un fond de circa 10 milioane de euro pe care să îi putem investi în șase tranșe de câte 1,5 milioane de euro, sumă de care ne-am lovit și în cazul restructurării Blue Air, dar și la Cemacon. Cea mai puțin profitabilă investiție în aceste firme ar fi în cazul în care împrumutul nu este convertit ulterior în acțiuni, iar banii investiți sunt considerați doar un credit super senior (care se rambursează înaintea împrumuturilor anterioare - n.red.), la care se adaugă o anumită dobândă.
Noi am investit la Cemacon 300.000 de euro când acțiunile firmei erau la 20% din valoarea nominală și ne-am propus să vindem acțiunile când vor ajunge la dublul valorii nominale, adică la 3 milioane de euro.
Toate proiectele Casei de Insolvență Transilvania care s-au încheiat cu reorganizări de succes au fost decuplate de fostul management.
Mircea Cotiga, director recuperare și prevenirea fraudelor în cadrul UniCredit Țiriac Bank
Legea insolvenței din România nu este cea mai proastă din Europa, este chiar în jumătatea superioară a clasamentului. Sunt țări în care situația este mult mai tragică: în Spania, în Germania, până de curând, sau în țările baltice.
Pentru proiectul Alia aveam trei variante: dacă îl lichidam am fi recuperat 10,7 milioane de euro; dacă îl prelua banca și îl ținea spre vânzare ulterioară suma recuperată s-ar fi ridicat la 12,2 mil. euro; am ales varianta complicată, de administrare a expunerii, și în ultimul an am vândut și închiriat circa 60 din cele 80 de apartamente care mai erau disponibile în cadrul proiectului, iar suma ce va fi recuperată se ridică la 17,2 mil. euro. Expunerea băncii era de circa 22 mil. euro, iar acționarii au conștientizat că nu mai au șanse să recupereze investiția.
Insolvența în zona de real estate oferă multe posibilități, dar trebuie să evaluezi corect oportunitățile.
N-am oprit (despre UniCredit - n.red.) niciodată finanțările, nici măcar în vârful crizei. Ce am făcut a fost să fim selectivi și prudenți.
Lumea va uita rapid de criză, astfel că în zona noastră, de restructurare, va fi tot timpul de lucru.
Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu