O cincime din creditele din sistemul bancar au șanse minime de recuperare, această imagine statistică plasând România printre cele mai riscante piețe din regiune, cu costuri pe măsură.Marea majoritate a creditelor în cauză sunt deja provizionate integral și asumate practic ca pierderi, însă problema este că acumularea de noi creanțe neperformante continuă.
Chiar dacă unii bancheri au adus în discuție de mai multe ori specificitățile locale ale modului de calcul al valorii creditelor neperformante, începând cu obligația băncilor de a continua să contabilizeze dobânzi chiar și în contul unor expuneri de la care nu mai au nicio speranță de recuperare, banca centrală nu a considerat necesar să facă modificări. În același timp BNR continuă să mențină restricții la cota de deducere a colateralului, însă la acest capitol ar putea avea loc o relaxare în perioada următoare. Un punct nevralgic îl constituie evaluarea colateralului respectiv, BNR făcând presiuni pentru o reflectare cât mai fidelă a prețurilor actuale de pe piață.
Dincolo de diferențele de ordin metodologic, România apare astfel drept o piață în care creditarea este o activitate cu grad ridicat de risc și ca atare foarte costisitoare. Costurile sunt suportate în primă instanță de acționarii băncilor afectate, care au nevoie de finanțare suplimentară, însă în final ajung și în prețul produselor pentru clienții buni. Revenirea firavă a economiei se vede cu greu în dinamica acumulării de noi credite neperformante. În cazul BCR, care are cea mai diversificată expunere la nivelul economiei, ponderea acestora a continuat să urce în trimestrul I al acestui an, apropiindu-se de pragul de 30%. La BRD, a cărei expunere acoperă de asemenea o plajă largă din economie, neperformantele au trecut de 22%.
Cât va dura digerarea creditelor care s-au transformat într-un balast pentru bilanțurile băncilor? Cum vor fi convinși acționarii să aloce noi resurse pentru reluarea unui ciclu de creștere a creditării? Cum va afecta această povară capacitatea băncilor locale de a se finanța pe cont propriu?
Lideri ai sistemului bancar vor da răspunsuri la aceste întrebări în cadrul ZF Bankers Summit ’13, care va avea loc în perioada 12-13 iunie 2013
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 30.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu