George Friedman, Stratfor: România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că nici NATO nici UE nu vor avea grijă de ea

Știrea a fost publicată joi, 16 mai 2013, 22:11 în categoria

George Friedman, Stratfor: România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că nici NATO nici UE nu vor avea grijă de ea România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că NATO și Uniunea Europeană nu vor face asta, a declarat la București George Friedman, unul dintre cei mai influenți politologi americani, președintele Stratfor.

“România trebuie să fie responsabilă de propria soartă. Nu există altă cale, NATO și Uniunea Europeană nu vor avea grijă de voi”, a declarat Friedman.

În privința relației cu SUA, problema se pune că România are nevoie în special de o relație, nu Statele Unite. “Întrebarea este ce aveți de oferit”, a menționat Friedman.

Într-un discurs susținut la BNR, în fața unor lideri politici români, a unor bancheri și a unor manageri de mari companii, politologul american a menționat că Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura.

“Problema în Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între principalele state precum Germania și Franța, și nu există o soluție comună. Prima contradicție a Europei este că este o uniune între state care nu sunt la fel”.

Friedman spune că timpul trece pentru Europa, iar problemele în loc să se rezolve, se acutizează, mai ales în ceea ce privește șomajul.  “Problema este că s-au creat anumite speranțe în special pentru clasa de mijloc, iar acum acest lucru a dispărut. Acest lucru nu ține de o criză scurtă, ci de ceva mult mai profund”, a adăugat el.

Friedman a menționat că din cauza opiniilor diferite, Europa nu a putut să facă ceea ce au făcut SUA în 2008 când au stopat extinderea crizei. Politologul a fost chiar cinic, sugerând chiar că americanii au exportat cu succes criza lor în Europa. “V-am vândut porcării, și voi le-ați cumpărat, dar nu v-a obligat nimeni să faceți acest lucru.”

În Europa s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială, a unei întregi generații care nu are o rezolvare imediată, a menționat Friedman.

Din punctul lui de vedere timpurile s-au schimbat fundamental, iar America, chiar dacă este principala putere a lumii nu poate să se implice peste tot, dând ca exemplu implicarea politică și economică de după al doilea Război Mondial. “Acum Europa trebuie să își rezolve singură lucrurile și să nu caute alternative”, a menționat politologul.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Hostiuc

0 comments :

Trimiteți un comentariu