miercuri, 29 mai 2013

Ministerul Transporturilor mai începe o dată listarea aeroporturilor

Ministerul Transporturilor mai începe o dată listarea aeroporturilor Ministerul Transporturilor organizează o nouă licitație pentru selectarea brokerilor care să asiste listarea și oferta secundară pentru vânzarea a 5% din acțiunile Aeroportului Traian Vuia din Timișoara după ce în luna februarie niciun intermediar nu a fost interesat de această operațiune.

Documentația de atribuire pentru selecția intermediarului poate fi cumpărată începând de marți și costă 2.000 de lei, inclusiv TVA, potrivit unui anunț al ministerului.

Pentru participarea la licitație este necesară și constituirea unei „garanții de participare“, iar brokerii pot depune ofertele până pe 10 iunie ora 12:00. Ofertele vor fi deschise în aceeași zi la ora 14:00 și vor fi valabile timp de trei luni de la data limită de depunere.

Ministerul Transporturilor a mai selectat și în 2009 intermediari pentru listarea a câte 5% din acțiuni la companiile din portofoliu (aeroporturi și administrații portuare). BT Securities ar fi trebuit să listeze aeroporturile Otopeni, Mihai Kogălniceanu (Constanța) și Traian Vuia (Timișoara), dar procedurile au fost înghețate, conducerea de atunci a ministerului invocând criza financiară și faptul că evaluările erau prea scăzute.

Raportat la valoarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea, oferta la Aeroportul Traian Vuia ar fi de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Ministerul Transporturilor a mai încercat să selecteze intermediari pentru listarea aeroportului și în luna februarie, când a organizat o licitație pentru alegerea intermediarilor și pentru Administrația Porturilor Maritime și aeroportul din Constanța. Atunci, statul a primit ofertă doar pentru intermedierea listării Administrației Porturilor Maritime, din partea casei de brokeraj Swiss Capital.

Listarea Administrației Porturilor Maritime era cea mai mare dintre cele trei oferte pe care statul intenționa să le deruleze pentru vânzarea a câte 5% din acțiuni. Raportat la valoarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea, la acea dată oferta la Administrația Porturilor Maritime era estimată la circa 17 milioane de lei.

Lipsa de interes a celor mai mulți brokeri pentru participarea la intermedierea celor trei oferte era explicabilă prin faptul că cheltuielile aferente pregătirii și derulării operațiunilor sunt suportate de intermediar și este posibil să nu poată fi acoperite dacă acesta încasează un comision prea mic sau dacă oferta nu se încheie cu succes.

Ministerul Transporturilor a reluat în luna ianuarie procedurile pentru listarea la Bursa de Valori București (BVB) a câte 5% din acțiunile deținute la opt companii din portofoliu, operațiune înghețată la jumătatea anului 2010 din cauza crizei financiare. Primele proceduri de listare au fost începute în 2007, cu intenția să fie finalizate până la finele anului 2008, și au fost parcurși câțiva pași privind întocmirea și aprobarea de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a prospectelor preliminare de ofertă și analiza interesului investitorilor.

Guvernul a decis însă în iunie 2010 ca procedurile să fie înghețate până la sfârșitul anului 2012, apreciind că valoarea acțiunilor care ar fi urmat să fie tranzacționate poate fi redusă de criza financiară.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu