Alegerile legislative anticipate din Bulgaria cauzate de cele mai mari proteste de stradă antisărăcie și antipoliticieni din ultimii 16 ani au stabilit două precedente, unul fiind că pentru prima dată în istoria recentă a țării un partid, același aflat la guvernare în timpul protestelor, a ieșit câștigător de două ori consecutiv, iar celălalt că pentru prima dată victoria a fost obținută printr-un număr redus de voturi.
Alegerile au adus un mic partid, ultranaționalistul Ataka, în situația de a fi elementul cheie în formarea oricărei noi coaliții de guvernare. Formațiunea militează pentru naționalizarea companiilor privatizate și acuză multinaționalele că jefuiesc Bulgaria, aceleași critici aduse de demonstranți.
Alegerile au fost câștigate de partidul conservator GERB condus de Boiko Borisov, fostul premier care a demisionat în februarie, împreună cu tot cabinetul său, cauzând alegerile anticipate. GERB a primit 31% din voturi, comparativ cu 40% în alegerile din 2009.
Partidul socialist s-a plasat pe locul doi în alegeri, cu 27% din voturi, iar Mișcarea pentru Drepturi și Libertate, formată în principal din bulgari de etnie turcă, s-a situat pe poziția a treia, cu 10% din sufragii. Locul patru îl ocupă formațiunea Ataka, cu 8% din voturi. În aceste condiții niciunul din aceste partide nu poate forma singur un guvern doarece nu are suficiente locuri în parlament. Socialiștii vor forma probabil o alianță cu Mișcarea pentru Drepturi și Libertate, dar nici așa nu vor putea alcătui un guvern. De aceea, Ataka este partidul cheie în orice strategie, scrie The Wall Street Journal. „Pentru prima dată în istoria recentă un partid a câștigat două alegeri consecutive, dar, pentru prima dată în istoria recentă, un partid a câștigat cu atât de puține voturi, un pic mai mult de un milion“, a afirmat Georgi Markov, fost judecător la Curtea Constituțională.
Doar un guvern care „va elibera Bulgaria de puterea colonială a monopolurilor internaționale“
O mare parte din campania electorală a Ataka a implicat atacuri la adresa companiilor străine care domină unele sectoare ale economiei. Partidul vrea, de asemenea, renegocierea contractelor și dacă aceasta nu este posibil în sectoarele cheie, precum cel al energiei, renaționalizarea companiilor.
Ataka va ajunge cu siguranță la guvernare, cel mai probabil după negocieri dure, în alianță cu GERB, pe care l-a mai susținut în parlament în 2010 și 2011, spun analiștii locali. Liderul partidului ultranaționalist, Volen Siderov, a anunțat că nu va forma nicio coaliție cu GERB și că va sprijini doar un guvern care „va elibera Bulgaria de puterea colonială a monopolurilor internaționale“. Analiștii cred însă că aceasta este doar o strategie de negociere.
Mișcarea pentru Drepturi și Libertate refuză orice alianță cu Ataka, care cere scoaterea din legalitate a acestei formațiuni.
Ataka, ca și socialiștii, vrea eliminarea impozitului fix de 10% pe venit și profit și reactivarea proiectului de construire a unei centrale nucleare la Belene cu ajutorul companiei ruse Rosatom. Borisov a anulat proiectul din cauza lipsei de fonduri și investitori.
Fostul guvern a demisionat din cauza demonstrațiilor contra facturilor prea mari la energie plătite companiilor străine, a sărăciei și a clasei politice corupte. În timpul acestor proteste au murit șapte persoane după ce s-au autoincendiat. Borisov și-a anunțat demisia spunând că nu poate fi liderul unui guvern - pe care l-a condus până atunci - care ordonă poliției să bată poporul. Când și-a dat demisia, sondajele de opinie indicau că premierul era „pe val“ la capitolul popularitate.
Popularitatea lui Borisov ține mai mult de imaginea de om din popor și nu de realizări
Mandatul lui Boyko Borisov (foto) a fost caracterizat de multe poticneli și reveniri asupra unor probleme importante precum taxele și energia, dar politicianul a fost constant în protejarea imaginii de câștigător, de om din popor, unul care este mândru de lipsa lui de diplomație și maniere elegante tipice oamenilor de stat, scrie agenția Novinite.
Când a venit la conducerea guvernului, la apogeul crizei, prezența impresionantă și comportamentul intimidant i-au făcut pe oameni să creadă că Borisov este solid ca o stâncă și un om pe care se pot baza în acele vremuri tulburi. Mai târziu, după ce și-a făcut un obicei din a revoca deciziile pe care tot el le-a luat, premierul și-a luat imaginea de om de acțiune, iar comportamentul intimidant, autoritar, de om care nu trebuie deranjat pentru că este prea ocupat, a fost transformat într-un model impus de mașina de PR a guvernului, iar bulgarii păreau să-l accepte. Același model a fost folosit pentru fondarea partidului GERB și la selectarea membrilor parlamentului și miniștrilor. Modelul, bazat pe carisma personală, forță, relații, este deficitar la capitolele programe de guvernare, priorități, principii, seriozitate și profunzime. În termeni economici, modelul se traduce printr-o conducere oligarhică aflată în mâna unei elite, exact ceea ce au condamnat protestele care au dus în februarie la căderea guvernului.
GERB a câștigat alegerile din 2009 cu promisiunea că va pune capăt conducerii „faraonice” și tacticilor de tip mafiot și că va aduce în fața justiției pe cei responsabili cu colapsul țării. Borisov nu a reușit însă să rezolve problema deficitului de justiție și a lipsei reformelor majore. Este adevărat că Bulgaria este un stat exemplar la disciplina fiscală. Deficitul bugetar a fost de 0,8% din PIB anul trecut, sub limita de 3% din PIB permisă de regulile UE, iar datoria publică s-a situat la 18,5% din PIB. Bulgaria este însă în continuare cea mai săracă țară din UE.
Prezența la vot la alegerile anticipate fost de aproximativ 50%, cea mai redusă din istoria recentă, ceea ce subliniază că bulgarii nu mai au încredere în clasa politică.
Neîncrederea în politicieni face ca un partid anti-UE și care acuză multinaționalele că jefuiesc țara să fie element cheie în formarea oricărei alianțe de guvernare
Știrea a fost publicată miercuri, 15 mai 2013, 03:11 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu