Noua luptă a agențiilor de publicitate: să identifice utilizatorii când se mută de pe PC pe smartphone și tabletă

Știrea a fost publicată vineri, 3 mai 2013, 04:32 în categoria

Noua luptă a agenţiilor de publicitate: să identifice utilizatorii când se mută de pe PC pe smartphone şi tabletă Agențiile de publicitate deja știu destul de bine ce fac oamenii pe calculatoarele lor personale, dar le este destul de dificil să înțeleagă comportamentul de consum al clienților de pe dispozitivele mobile, precum smartphone-uri sau tablete, relatează Wall Street Journal.

În prezent, un număr de companii încearcă să stabilească cu mai mare precizie activitatea de pe internet a utilizatorilor de dispozitive mobile prin diferite programe software și alte tehnologii care ar putea ajuta agențiile de publicitate să urmărească activitatea utilzatorilor pe dispozitivele mobile.  Prin colectarea de date de pe smartphone-uri sau tablete, agențiile de publicitate ar putea realiza reclame individualizate pentru fiecare utilizator bazându-se pe o listă de  preferințe a acestora realizată în urma căutărilor pe care le fac pe internet.

„Fiecare retailer încearcă să descopere activitățile utilizatorilor de pe diferitele dispozitive pe care le folosește acum“, a spus Jeff Warren, vicepreședintele diviziei de dipozitive mobile și marketing online în cadrul agen­ției de turism  online Expedia, potrivit Wall Street Journal.

Dezvoltarea marketingului pe diferitele ecrane (echipamente) pe care le folosește un utilizator într-o zi este una dintre noile tehnologii care au scopul de a rezolva o problemă fundamentală a publicității pe dispozitivele mobile. Este mai greu să ajungi cu publicitatea la oamenii care folosesc smartphone-uri decât la cei care folosesc PC-uri pentru că acum un utilizator începe căutarea pe un PC, o continuă pe smartphone în metrou și o finalizează pe tableta de acasă. Nu mai există o căutare unică de pe un singur dispozitiv, de aceea agențiile de publicitate trebuie acum să găsească acel utilizator unic de pe 3 sau 4 gadgeturi diferite.

Pe PC-uri, recunoașterea unui singur utilizator se realizează prin intermediul „cookies“, niște mici programe software instalate de diverse pagini web pe browserul de internet folosit de utilizator pentru a-i urmări activitatea online, ce pagini caută, la ce produse sau servicii dă like, ce videoclipuri urmărește.

Dar aceste programe software nu funcționează și pe smartphone-uri și tablete pe care utilizatorii petrec cel mai mult timp. Utiliza­torii cărora nu li se prezintă reclame relevante nu le iau în seamă , iar acestea devin mai puțin profitabile.

Reclamele pe dispozitivele mobile în America au crescut anul trecut până la 4,1 miliarde de dolari de la 1,5 mld. dolari în 2011, dar au reprezentat doar 2,4% din cheltuielile totale în publicitate, potrivit companiei de cercetare eMarketer. Noile tehnologii vin în ajutorul reducerii decalajului între publicitatea de pe dispozitivele mobile și cea pentru desk­top.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu