Lipsa unui acord ar putea provoca o ruptură violentă: Efectele Brexit vor fi în M.Britanie mai grave decât criza financiară dacă Londra nu ajunge la un acord cu UE

Știrea a fost publicată miercuri, 28 noiembrie 2018, 23:24 în categoria

Lipsa unui acord ar putea provoca o ruptură violentă: Efectele Brexit vor fi în M.Britanie mai grave decât criza financiară dacă Londra nu ajunge la un acord cu UE Economia Marii Britanii riscă să fie afectată mai grav decât în timpul crizei financiare în cazul în care retragerea țării din Uniunea Europeană se va produce "în mod dezordonat", avertizează Banca Angliei.

Proiectul de Acord Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Cel puțin cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obțină adoptarea acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.

Acordul riscă să fie respins de Parlamentul de la Londra, astfel că Marea Britanie ar putea fi nevoită să se retragă din UE fără niciun acord ori ar avea ca opțiuni un nou referendum, alegeri parlamentare anticipate sau amânarea Brexit.

Banca Angliei a avertizat miercuri seară, într-un raport de evaluare, că economia Marii Britanii riscă să se diminueze cu 8% în doar un an, comparativ cu 6,25% în timpul crizei financiare, din cauza lipsei de credibilitate a Londrei pe piețele financiare și a întârzierilor în procedurile vamale. Rata șomajului riscă să atingă nivelul de 7,5%, atrage atenția Banca Angliei, conform agenției Reuters. În cazul unui Brexit produs "în mod dezordonat", valoarea lirei sterline ar putea scădea cu 25% - ajungând aproape la paritate cu dolarul -, inflația ar atinge 6,5%, ratele dobânzii de politică monetară vor crește, iar prețurile locuințelor vor scădea cu 30% în Marea Britanie. Un "Brexit dezordonat" presupune revenirea Marii Britanii la reglementările generale ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), lipsa unor acorduri comerciale bilaterale până în anul 2022 și pierderea accesului Londrei la acordurile Uniunii Europene cu țări terțe.

În cazul unui "Brexit cu efecte negative" - în care Marea Britanie va păstra accesul doar la unele acorduri UE cu națiuni terțe - PIB-ul britanic ar putea scădea cu 3% în următorii cinci ani, prețurile caselor se vor diminua cu 14%, iar rata șomajului va atinge 5,75%, precizează Banca Angliei.

Dacă Marea Britanie va putea menține o "relație apropiată" cu UE, economia britanică va scădea cu doar 1%.

O relația "mai puțin apropiată" cu Uniunea Europeană post-Brexit va genera pentru Marea Britanie o scădere a PIB-ului cu 3,75%.

"Acestea sunt scenarii, nu prognoze, și ilustrează ce se poate întâmpla, nu ceea ce este cel mai probabil să se întâmple. Aceste scenarii evidențiază impactul Brexit în funcție de direcția, magnitudinea și viteza reducerii deschiderii economiei britanice", a explicat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, citat de BBC.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Draghici - Mediafax

0 comments :

Trimiteți un comentariu