Corespondeța electronică a românilor poate fi monitorizată de către Serviciul Român de Informații (SRI), a spus Traian Băsescu în cadrul emisiunii televizate „După 20 de ani”, transmisă în direct duminică, 16 iunie.Întrebat fiind dacă nu l-ar deranja dacă serviciile americane de informații i-ar citi e-mail-ul, șeful statului a spus că în mediul electronic nu se mai discută despre confidențialitate absolută.
„Țipăm că structurile de securitate ar avea acces la corespondență dar nu ne deranjează furnizorul de servicii care oricând poate să privească în corespondența noastră. Aici suntem puțin demagogi. Dar eu mă las pe mâna lui Google, a funcționarilor, a inginerilor de la Google, dar dacă aflu cumva că serviciile de securitate își permit să aibă acces la 10% adrese supravegheate, nu-mi convine”, a spus șeful statului.
Traian Băsescu a spus că îl va întreba pe șeful CIA, care vine marți la București, dacă americanii au monitorizat cetățeni români și a adăugat că știe răspunsul deja.
„Nu am niciun dubiu că statele trebuie să își asigure un nivel de capacități de a supraveghea siguranța care să fie în pas cu cetățenii care atentează la siguranța statelor democratice”, a spus președintele României.
Băsescu a declarat că SRI-ul are posibilitatea de a monitoriza corespondența oricărui român.
„Dacă are mandat, da, poate”, a spus Traian Băsescu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu