Carrefour continuă extinderea rețelei Express și mai deschide trei magazine

Știrea a fost publicată joi, 13 iunie 2013, 14:53 în categoria

Carrefour continuă extinderea reţelei Express şi mai deschide trei magazine Rețeaua de magazine de proximitate a grupului Carrefour a ajuns la 27 de magazine, după ce retailerul a anunțat deschiderea a trei astfel de unități în franciză prin parteneriatul pe care îl are cu Angst și Gulliver.

„Numărul de unități în acest format (de proximitate n-red.) se ridică la 27, dintre care trei magazine operate în sistem integrat și 24 în franciză”, se arată într-un comunicat al companiei.

Carrefour operează în prezent în România 119 magazine în trei formate dintre care 24 de hipermarketuri Carrefour, 68 de supermarketuri Market și 27 de magazine de proximitate denumite Express.

Recent Carrefour a încheiat un contract de franciză cu lanțul local de magazine Gulliver, cele nouă unități ale rețelei locale transformându-se în Carrefour Express, brandul sub care francezii se extind pe formatul magazinelor de proximitate.



0 comments :

Trimiteți un comentariu