Alexandru Mircea Mihăilescu, principalul acționar al Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, firmă la care deține 25,2% din acțiuni, Ion Stanciu, care deține 7%, și Sevastian Ștefan au anunțat că renunță la mandatele de membru al Consiliului de Administrație al TTS, începând cu 26 august.TTS a convocat pentru această dată o Adunare Generală a Acționarilor, care va aproba retragerea celor trei membri ai CA și alegerea a cinci membri noi, dintre care doi membri independenți, pentru o perioadă de 4 ani.
Cu această ocazie acționarii vor aproba și remunerațiile fixe ale membrilor Consiliului de Administrație pentru perioada mandatului acestora și limitele maxime pentru remunerațiile fixe și variabile ale Directorilor Executivi, precum și a alte avantaje acordate membrilor Consiliului de Administrație, potrivit convocatorului publicat la BVB.
Alexandru Mircea Mihăilescu a vândut 7,5 milioane de acțiuni TTS în cadrul ofertei publice derulată în mai și iunie și a încasat circa 145 mil. lei în contextul în care a vândut jumătate din deținerea pe care o avea la compania de transport. În total, toți cei 14 acționari ai TTS au vândut 50% din acțiunile pe care le dețineau, pentru 288 mil. lei.
Alexandru Mircea Mihăilescu, 74 de ani, născut în comuna Chiroiu (județul Ialomița), a fost președinte al Consiliului de Administrație TTS din decembrie 2007. Anterior, antreprenorul a fost administrator executiv al TTS în perioada 1998-2011.
În ultimii cinci ani, el a deținut funcții de conducere în CNFR Navrom și a fost director al Administrației Zonei Libere Sulina, potrivit prospectului de listare a TTS.
Transport Trade Services are o capitalizare de 600 milioane lei, acțiunile companiei apreciindu-se în ultima lună cu 1,5%, după tranzacții de 17 milioane lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu