Cei mai puternici finanțiști sau bancheri din lume încearcă să găsească soluții pentru a ține economiile pe creștere având în vedere că muniția folosită în criză începe să se epuizeze

Știrea a fost publicată luni, 18 aprilie 2016, 03:26 în categoria

Cei mai puternici finanţişti sau bancheri din lume încearcă să găsească soluţii pentru a ţine economiile pe creştere având în vedere că muniţia folosită în criză începe să se epuizeze Dobânzile negative nu aduc creșterea economică, firmele private se feresc de noi investiții, ceea ce ține pe loc piața locurilor de muncă, Brexitul bate la ușă, iar dosarele Panama (ascunderea banilor de către cei bogați) sunt cireașa de pe tort într-o societate globală tot mai nemulțumită de elite.

FMI cere țărilor puternice să-și crească cheltuielile pentru a-și ține economiile pe creștere

Piețele s-au mai calmat, dar sunt necesare politici mai ferme pentru impulsionarea creșterii economice.

Comitetul monetar și financiar al FMI a făcut apel la țările membre să-și crească cheltuielile care favorizează creșterea economică și a anunțat că va analiza noi instrumente de creditare pentru a contribui la soluționarea problemei încetinirii creșterii economice la nivel mondial, scrie Reuters.

Christine Lagarde, managing director al FMI, a declarat că piețele s-au mai calmat din luna februarie, ceea ce a detensionat într-o oarecare măsură atmosfera din timpul reuniunilor de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale, dar că există în continuare riscuri la adresa creșterii economice la nivel mondial, acestea fiind legate de cererea slabă, o potențială ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană și de prețurile scăzute ale petrolului și materiilor prime.

„Riscurile la adresa creșterii economice la nivel mondial sunt în creștere din octombrie, generând posibilitatea unei încetiniri mai generalizate și a unei diminuări bruște a fluxurilor de capital“, spune FMI.

Declarația reflectă temerile strategilor că ritmul de creștere economică va încetini, după ce FMI și-a redus săptămâna trecută estimările de creștere la nivel mondial pentru a patra oară într-un an, avertizând că din cauza unei perioadei prelungite de creștere lentă economia mondială riscă să ajungă la stagnare.

În declarație se mai arată că țările ar trebui „să se abțină de la orice formă de protecționism și devalorizări competitive și să permită cursurilor de schimb să reacționeze la schimbări“.

Potrivit comitetului, este necesar „un mix mai puternic și mai echilibrat de politici“ pentru stimularea creșterii și evitării deflației, iar instrumentele de politică monetară nu sunt suficiente.

Utilizarea tuturor instrumentelor de politică „este esențială pentru stimularea creșterii, întărirea stabilității financiare și contracararea riscurilor legate de deflație“, afirmă oficialii FMI.

SUA pregătesc noi măsuri de combatere a evaziunii fiscale

Ca reacție la scandalul Panama Papers, oficialii G-20 amenință să impună penalități paradisurilor fiscale care nu transmit informații privitoare la clienții lor bancari, iar, la rândul său, Trezoreria americană este în curs de a finaliza noi reglementări în domeniul fiscal menite să combată utilizarea companiilor paravan pentru a evita plata taxelor.

G-20 va analiza „măsuri defensive“ împotriva centrelor financiare și jurisdicțiilor care nu aderă la standardele internaționale de schimb de informații privitoare la deținătorii de conturi, au anunțat miniștrii de finanțe și bancherii centrali ai grupului în urma reuniunii din Washington, potrivit Bloomberg.

Grupul a anunțat că va colabora cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru a găsi criterii de identificare a „jurisdicțiilor necooperante“ până în luna iulie.

Cu o zi înaintea anunțului G-20, cele mai mari cinci economii ale Uniunii Europene au convenit asupra unui schimb automat de informații privitoare la proprietarii reali de companii și trusturi din căsuțele poștale din paradisurile fiscale.

Spania este una dintre țările semnatare, alături de Marea Britanie, Franța, Germania și Italia. Ministrul britanic de finanțe George Osborne a caracterizat inițiativa drept „o lovitură puternică dată celor care-și ascund evaziunea fiscală în colțurile întunecate ale sistemului financiar“, scrie The New York Times.

În ceea ce privește Statele Unite, ca urmare a angajamentelor luate de liderii G-20, secretarul Trezoreriei americane Jack Lew sune că este în curs de a finaliza reglementări prin care băncilor li se va cere să identifice deținătorii noilor clienți care sunt companii, scrie Reuters.

Noile reglementări urmează inițiativei Trezoreriei de a restrânge tranzacțiile de inversiune din sectorul corporatist în care firmele americane cumpără rivale străine pentru a-și muta jurisdicțiile fiscale peste hotare și a evita astfel plata unor taxe.

La scurt timp după ce puterile europene au amenințat cu măsuri dure de combatere a evaziunii fiscale, Panama a anunțat că va adera la standardele internaționale de raportare fiscală, potrivit Deutsche Welle.

Semne de întrebare legate de eficacitatea dobânzilor negative pentru economie

Liderii financiari ai lumii avertizează că ratele scăzute ale dobânzii nu pot readuce în mod exclusiv economia mondială fragilă la o creștere stabilă, potrivit Financial Times.

Într-o serie de potențiale riscuri la adresa economiei mondiale, liderii G-20 au enumerat productivitatea scăzută, lipsa unor noi instrumente de politică monetară, dificultățile Chinei în a-și reechilibra economia, presiunile resimțite de exportatorii petrolieri, fluxurile dezordonate de capital, blocajul negocierilor dintre Grecia și creditori și Brexitul.

„Creșterea rămâne modestă și inegală, iar riscurile și nesiguranța legate de perspectivele globale persistă pe fondul menținerii volatilității financiare, dificultăților întâmpinate de exportatorii de materii prime și inflației scăzute“, se arată în comunicatul G-20.

Secretarul Trezoreriei americane Jack Lew a declarat că nicio țară nu ar trebui să se bazeze prea mult pe un singur instrument de politică pentru a impulsiona creșterea economică, adăugând că politica monetară singură nu poate genera creșterea echilibrată de care are nevoie Europa.

„Toate marile economii trebuie să recurgă la o gamă întreagă de măsuri de politică economică, incluzând politici monetare și fiscale și reforme structurale, pentru a soluționa problema cererii modeste, a crește rata ocupării forței de muncă și a îmbunătăți nivelul de trai“, a declarat Lew.

În condițiile în care un număr în creștere de țări recurg la rate negative ale dobânzii pentru a revigora cererea, oficialii G-20 au arătat că politica monetară în sine nu poate asigura o revenire la o creștere echilibrată.

Soluția preferată a Fondului Monetar Internațional reprezintă o combinație între reforme care cresc rata ocupării forței de muncă și productivitatea, rate scăzute ale dobânzii și o austeritate mai redusă în țări care-și pot permite acest lucru.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu