
Indicele Shanghai Composite al bursei chineze a scăzut cu 5,3% luni, cea mai mare scădere zilnică din 2009. Scăderea a contaminat și bursele europene: indicele francez CAC 40 a scăzut cu 2,16%, indicele german DAX a pierdut 1,5% iar indicele american S&P; 500 a deschis cu o scădere de 1,8%.
La București, bursa a fost închisă, ziua de 24 iunie fiind declarată sărbătoare națională. Analiștii se așteaptă ca mâine acțiunile românești să scadă.
"Bursa de la București va urma direcția descendentă a piețelor externe pentru că nu există suficient capital autohton pentru a ține piept retragerilor făcute de investitorii străini, deși la nivel macroeconomic ne-am stabilizat", a spus Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.
Declinul abrupt al bursei chineze a fost cauzat de retragerile masive de capital făcute de investitorii străini după șeful Federal Reserve, banca centrală a Americii, a anunțat săptămână trecută că va restrânge treptat programul de relaxare monetară prin care a injectat lunar 85 miliarde de dolari în piețele financiare. Pomparea de bani în piețe alături de dobânzile zero din America au făcut ca mare parte din banii ieftini ai FED-ului să intre în piețe emergente, precum China, care ofereau randamente peste cele ale piețelor mature.
0 comments :
Trimiteți un comentariu