EximBank a aprobat un pachet de finanțare și garanții pentru compania Grup Feroviar Român (GFR), controlată de Gruia Stoica, în vederea achiziționării BDZ Freight Services EOOD Bulgaria, compania națională de transport feroviar.„Parteneriatul strategic dintre GFR și EximBank se orientează către alte ținte de interes din afara României, pe de o parte, și către activitatea curentă a companiei pe de alta, însă nu ia în considerare, sub nicio formă, o implicare în privatizările din România, nici acum, nici în viitor. Orice companie din România capabilă să-și extindă activitatea în afara țării este un potențial partener al EximBank“, a declarat Traian Halalai, președintele EximBank.
GFR a intrat în cursa pentru privatizarea companiei BDZ din Bulgaria dar și în cea pentru privatizarea CFR Marfă. La finele lunii decembrie anul trecut presa bulgară a anunțat că șapte investitori sunt interesați să preia divizia de marfă a BDZ, printre care compania rusă de stat RZD și Grup Feroviar Român. Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, a avut în 2011 afaceri de 761 milioane de lei (176 mil. euro) și un profit de 28,9 milioane de lei la 2.386 de angajați, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu