Groupama, a patra companie din piața asigurărilor de viață, a recrutat-o pe poziția de director IMM și corporate pe Dana Baciu, care în ultimii 14 ani a lucrat pentru americanii de la Alico (actuala Metropolitan Life). Ea se va ocupa din această poziție de strategia privind vânzările către clienții companii, un segment la care firmele de asigurări au început să se uite mai atent în ultima perioadă.„Dezvoltarea accelerată a afacerilor pe segmentele IMM și corporate este una dintre direcțiile noastre strategice”, a declarat François Coste, director general al Groupama. Asigurătorul a avut anul trecut afaceri de 200 mil. euro, înregistrând prima creștere de la intrarea pe piață. Groupama și-a adus pe piața locală propriul brand în 2009 printr-o fuziune între companiile Asiban și BT Asigurări pe care le-a achiziționat anterior.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 11.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu