Afacerile din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) au crescut în primele șase luni cu 13,4%, pe serie brută, și cu 11,6% ajustat sezonier, în timp ce în luna iunie comerțul s-a majorat cu 12% față de iunie 2020, pe serie brută, și cu 13,6% ajustat în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, arată datele publicate miercuri de INS.Față de luna precedentă, afacerile din comerț s-au majorat în iunie, ca serie brută, cu 3,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate au scăzut cu 0,1%.
În primele șase luni din 2021, creșterea brută a afacerilor din comerț a fost susținută de majorarea vânzărilor de produse nealimentare (+21,4%), a comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+14,7%) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+4,9%).
Avansul din iunie 2021, față de iunie 2020, cu 12,1%, s-a datorit creșterilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+17,6%), vânzările de produse nealimentare (+14,0%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+6,8%).
De asemenea, pe serie ajustată, față de luna mai 2021, în iunie volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), a crescut pe ansamblu cu 3,2% datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+3,9%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+3,5%) și la vânzările de produse nealimentare (+2,5%).
0 comments :
Trimiteți un comentariu