Demonstrațiile antiguvernamentale din Turcia au luat amploare după ce o uniune sindicală cu 240.000 de membri a intrat ieri într-o grevă de avertisment de două zile în semn de protest față de violența cu care poliția răspunde manifestanților, asociați de premierul Erdogan cu „terorismul“.Confederația Sindicală a Muncitorilor Publici, cu orientare politică de stânga, a început ieri o grevă „de avertisment“ de două zile contra durității exagerate cu care poliția a răspuns demonstrațiilor, scrie agenția Thomson Reuters.
Greva afectează școli, universități și alte instituții de stat. Pe pagina de internet a uniunii sindicale stă scris: „Teroarea de stat cu care s-a răspuns unor proteste pe de-a-ntregul pașnice continuă într-un mod care amenință siguranța populației“.
Ceea ce a început vineri ca o demonstrație pașnică împotriva distrugerii unui parc din Istanbul s-a transformat într-o mișcare de protest cu ciocniri violente între forțele de ordine și manifestanți și care a atins mai multe zeci de orașe din Turcia. Mulțimea a fost atacată de polițiști cu gaze lacrimogene și sprayuri cu piper, iar uneori forțele de ordine au lansat proiectile cu gaze din elicopter direct în protestatari.
Bilanțul oficial al protestelor cifrează la doi numărul morților. Un protestatar de 22 de ani, membru al unui partid de tineret, a fost împușcat mortal luni la o adunare în orașul Antakya, de lângă granița cu Siria, dar nu este clar cine a deschis focul. Un alt tânăr a murit duminică la Istanbul după ce un taxi a intrat în mulțime.
Guvernul și-a cerut scuze celor cu înclinații ecologiste
Guvernul și-a cerut scuze persoanelor rănite în ciocniri și a învinovățit poliția pentru provocarea primelor încăierări, din Istanbul, notează Sky News.
„Îmi cer scuze celor care au suferit violențe din cauza sensibilității pe care o au pentru mediul înconjurător“, a declarat vicepremierul Bulent Arinc. El a asigurat că guvernul „respectă și este sensibil la diferitele stiluri de viață“ și i-a îndemnat pe protestatari să pună capăt demonstrațiilor. Erdogan a admis deja că au fost făcute unele greșeli, iar răspunsul poliției a fost câteodată extrem. Dar, așa cum a recunoscut și premierul, protestele depășesc sfera ecologiei și ating subiecte precum libertatea de exprimare și „tirania“ lui Erdogan.
Într-un răspuns sfidător la cele mai ample proteste din ultimii ani din Turcia, Erdogan a spus că demonstranții „sunt mână în mână cu terorismul“ înainte de a pleca luni într-o vizită în Africa de Nord.
Noaptea de luni spre marți a venit cu noi proteste și baricade din moloz în Istanbul. „Orice s-ar întâmpla, nu există cale de întoarcere“, scandau grupuri de stânga care cereau demisia lui Erdogan.
Premierul pune vina manifestațiilor pe seama partidelor de opoziție, care nu au acceptat niciodată succesul în alegeri al partidului său, care își are rădăcinile în formațiuni islamiste interzise în trecut, dar care acum este împachetat într-un ambalaj naționalist. Partidul a câștigat trei alegeri consecutive, iar sub conducerea lui Erdogan Turcia a devenit economia cu cea mai rapidă creștere din Europa.
Premierul insistă că manifestațiile nu sunt o „primăvară turcească“, de genul primăverii arabe din 2011 în urma căreia au căzut mai multe guverne din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
„Aceia din media străină care vorbesc despre «primăvara turcească» trebuie să știe că trecem deja printr-o «primăvară turcească», în care deja trăim. Aceia care vor s-o transforme într-o iarnă nu vor reuși“, a spus Erdogan.
De când a venit în funcția de premier, în 2002, Erdogan a limitat puterea armatei, care a înlăturat patru guvene în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Câteva sute de ofițeri de armată, jurnaliști și intelectuali au fost condamnați la închisoare după ce au fost acuzați că vor să înlăture guvernul lui Erdogan. În orașul în care Erdogan a fost întemnițat în anii ’90 pentru promovarea islamismului prin recitarea unui poem, un muzician a fost închis recent pentru blasfemie printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.06.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu