Lucrările la drumul care trebuie să preia traficul de pe podul Calafat-Vidin, finanțate cu zero lei

Știrea a fost publicată marți, 25 iunie 2013, 06:49 în categoria

Lucrările la drumul care trebuie să preia traficul de pe podul Calafat-Vidin, finanţate cu zero lei Lucrările de reabilitare a DN Craiova-Calafat, care trebuie să preia traficul de pe podul Calafat-Vidin și pentru care premierul Victor Ponta a avertizat cu rezilieri de contracte dacă ritmul de execuție scade, au fost finanțate cu zero lei de la buget pe un tronson și doar cu 5 milioane de lei pentru al doilea.

În urmă cu nici două săptămâni când a fost inaugurat noul pod peste Dunăre, primul construit în zona noastră în ultimii 60 de ani,

s-a putut vedea starea jalnică în care se află infrastructura din partea românească a legăturii peste fluviu.

Pod nou, dar nu se poate ajunge la el

Podul de la Calafat-Vidin, o investiție totală de aproape 300 mil. euro, își pierde importanța pentru trafic din cauză că accesul este extrem de dificil. Drumul dinspre Craiova la Calafat (DN 56 sau E79), ce ar trebui să fie tranzitat de camioane sau de români care vor să meargă în Bulgaria sau în Grecia, abia acum intră în reabilitare. Deși construcția podului a durat șase ani (în total au trecut 13 ani de la semnarea înțelegerilor pentru construcția lui) nu s-a făcut mai nimic de atunci pentru reabilitarea șoselei de 84 km de drum între Craiova și Calafat care costă 77 mil. euro. Iar situația va continua pentru că finanțarea pentru proiect este infimă.

Lucrările în zonă sunt finanțate în proporție de 50% de Banca Europeană pentru Investiții (BEI), dar din bugetul național nu a fost alocat niciun ban pe acest an pentru execuția de lucrări la contractele finanțate din împrumutul BEI pentru etapa V de reabilitare a drumurilor naționale, autoritățile redactând un act adițional la contract prin care antreprenorul să accepte să execute lucrarea pe tronsonul Craiova-Galicia Mare din surse proprii și să își recupereze banii ulterior.

În etapa V de reabilitare a drumurilor naționale au fost cuprinși pentru reabilitare 596 kilometri de drum național, inclusiv tronsonul Craiova-Galicia Mare, prima secțiune a drumului Craiova-Calafat.

Lucrările la drumul național Craiova-Calafat au fost împărțite în două secțiuni, respectiv Craiova-Galicia Mare, unde constructor este firma Delta ACM 93, și Galicia Mare-Calafat, unde lucrează firma grecească Mochlos.

În urmă cu zece zile, la inaugurarea noului pod între România și Bulgaria, Calafat-Vidin, premierul Victor Ponta a declarat că a convocat conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) pentru discuții privind stadiul lucrărilor la drumul național Craiova-Calafat, care trebuie să preia traficul rutier de pe acest pod, și a arătat că, dacă firmele de construcție nu păstrează ritmul, contractele vor fi reziliate.

„De la Craiova până aici sunt două segmente ale drumului; la amândouă se lucrează, nu s-a lucrat extraordinar de bine,

i-am luat din nou de la capăt, dacă nu păstrează ritmul, o să reziliem contracte, dar sper să nu, pentru că după aceea pierdem timpul cu licitațiile, așa încât avem toate asigurările – vorbesc de cei de la CNADNR. E foarte rău (drumul - n.red.) și tocmai de aceea am chemat conducerea CNADNR, e și domnul director general aici, și cu ambele firme s-a discutat, s-a făcut eșalonarea“, a spus atunci Ponta, adău­gând că se dorește ca acest drum să fie realizat în regim de autostradă, cu finanțare de la UE.

Ponta a fost păcălit

Săptămâna trecută, în ședința de guvern și în fața presei, premierul Ponta i-a spus minis­trului delegat pentru proiecte de infrastructură Dan Șova, în subordinea căruia lucrează CNADNR, să aibă grijă „să se lucreze cu adevărat“ pe tronsonul Craiova-Calafat. Un docu­ment guvernamental relevă însă că, de la bugetul pe 2013, pentru tronsonul Craiova - Galicia Mare nu a fost alocat niciun ban, iar autoritățile au redactat un act adițional la contract prin care antreprenorul să accepte să execute lucrarea din surse proprii și să își recupereze banii undeva în prima parte a anu­lui viitor. Pentru tronsonul Galicia Mare-Calafat, Guvernul a alocat o sumă infimă, de

5 mil. lei, iar lucrările sunt efectuate în pro­porție de 2%. Guvernul a transmis deja noti­ficări în acest sens către constructori privind bugetul alocat.

Reabilitarea DN 56 Craiova-Galicia Mare - bugetul pentru 2013 este 0 lei

Legea bugetului prevede, la articolul 28, că, în termen de 30 zile calendaristice de la aprobarea bugetului de stat, precum și de la aprobarea rectificărilor bugetare anuale, ordonatorii de credite au obligația de a notifica prestatorilor, executanților și furnizorilor valoarea maximă în limita căreia pot fi executate lucrări, prestate servicii și livrate bunuri, valoare calculată ca diferență între creditele bugetare și sumele aferente plăților restante, precum și de a întocmi și de a actualiza împreună cu aceștia graficele de execuție/livrare, atât fizice, cât și valorice, anexe la contracte, aferente anului 2013, în funcție de valoarea maximă calculată.

„În conformitate cu prevederile articolului 28 din Legea bugetului, au fost transmise notificări referitoare la faptul că, în anul 2013, bugetul alocat pentru execuția de lucrări la contractele finanțate din împrumutul BEI - etapa V de reabilitare a drumurilor naționale este 0 lei. Astfel, pentru contractul de lucrări privind reabilitarea DN 56 Craiova-Galicia Mare, bugetul alocat pentru execuția lucră­rilor în anul 2013 este 0 lei, stadiul fizic al contractului fiind 25% (lucrări executate în 2012). În pre­zent, este în curs de semnare un act adițional prin care antreprenorul a fost de acord să execute lucrările de construcție din surse proprii, urmând ca plata acestor lucrări să fie făcută în primul trimestru al anului 2014“, se arată în documentul guvernamental redactat la finele lunii mai. În același document se afirmă că pentru lucrările de reabilitare a tronsonului Galicia Mare-Calafat, a doua secțiune a întregului drum, bugetul alocat în acest an este de doar 5 mil. lei, stadiul fizic al contractului fiind astfel de 2%, în condițiile în care ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în septembrie anul trecut. Lucrările de extin­dere a părții carosabile au început la 20 mai acest an.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 25.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Thomas Dinca

0 comments :

Trimiteți un comentariu