Mai importante sunt mărfurile decât oamenii: Șase din zece autocare sunt mai vechi de zece ani

Știrea a fost publicată luni, 24 iunie 2013, 14:58 în categoria

Mai importante sunt mărfurile decât oamenii: Şase din zece autocare sunt mai vechi de zece ani Aproape 19.000 de autobuze și autocare erau înmatriculate în România la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor de la Poliție, dintre care doar 2% sunt mai noi de doi ani.

Cele mai multe, adică peste 35% au o vechime mai mare de 20 de ani, având implicit standarde de siguranță mult diferite comparativ cu cele noi. Însumate, cele cu o vechime mai mare de zece ani reprezintă 62% din totalul parcului de autobuze și autocare ce transportă zilnic pasageri.

Comparativ, în cazul autoutilitarelor, doar 46% au o vechime mai mare de zece ani, cele mai multe, respectiv 35% având o vechime cuprinsă între șase și zece ani. Mai mult, din total parc, 5% din camioane au o vechime mai mică de doi ani, procent de peste două ori mai mare comparativ cu cel al autocarelor. De obicei firmele de transport sunt interesate să aibă în parc vehicule cât mai noi, acestea având nu doar costuri de exploatare mai mici, ci și taxe mai reduse în special în Europa de Vest, dar și șanse mai mici în cazul apariției unor defecte tehnice.

Vârsta medie a unui autocar sau autobuz înmatriculat în România este de peste 14 ani, în timp ce în cazul utilitarelor aceasta scade la 11 ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu