Salonul Internațional Auto București (SIAB) nu va putea fi organizat prea curând pentru că niciun producător din industria auto din România nu-și permite să participe la un astfel de eveniment, spune Cristian Milea, directorul general al Opel România.„Identificarea resurselor financiare ca să organizăm SIAB, sperând ca el să schimbe trendul industriei, nu este cea mai bună abordare. Industria nu are posibilitatea de a face acest eveniment. Nu am găsit soluția pentru acest lucru”, a declarat managerul în cadrul evenimentului „Cheie, contact, sales-Cum relansăm industria auto din România”, organizat marți de Ziarul Financiar.
Salonul Internațional Auto București a avut loc ultima dată în anul 2007, iar ulterior anulările au fost puse pe seama scăderilor foarte mari de pe piața auto. În 2009 și în 2011, evenimentul a fost anulat de către importatori, în condițiile în care vânzările au scăzut în 2009 cu 50%, iar declinul a continuat și în 2011. În general SIAB aducea creșteri ale vânzărilor dealerilor și importatorilor atât în timpul evenimentului, cât și în luna ce urma după organizarea evenimentului, odată cu aplicarea promoțiilor prezentate la eveniment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu