National Bank of Greece (NBG) a acoperit peste 10% din necesarul de capital suplimentar, printr-o emisiune de drepturi încheiată recent, și nu va mai avea nevoie să emită obligațiuni convertibile, a anunțat instituția financiară, care evită astfel naționalizarea, relatează Kathimerini.NBG este a doua mare bancă din Grecia, după Alpha Bank, care a reușit să se recapitalizeze fără să ajungă sub controlul Fondului Elen de Stabilitate Financiară (EFSF), instituție care este finanțată prin programul de salvare convenit cu UE și FMI.
NBG a anunțat că a atras de la investitorii privați 10,8% din fondurile necesare pentru acoperirea deficitului de capital de 9,65 miliarde de euro.
Cele mai mari patru bănci din Grecia, între care și NBG, au nevoie de 27,5 miliarde de euro, din cauza pierderilor provocate de restructurarea datoriilor Greciei și de creditele neperformante.
În cadrul planului de recapitalizare convenit de Grecia cu UE și FMI, băncile trebuie să atragă cel puțin 10% din fondurile necesare de la investitorii din piață, pentru a rămâne în proprietate privată. Restul fondurilor vor proveni de la UE și FMI, prin intermediul EFSF.
Luna trecută, Alpha Bank a atras de pe piață 12% din necesarul de capital.
Piraeus Bank, care efectuează la rândul ei o emisiune de drepturi de preemțiune, este așteptată să atingă pragul de 10%.
EFG Eurobank a optat să fie recapitalizată de EFSF.
Cele patru instituții financiare elene sunt prezente și pe piața din România.
0 comments :
Trimiteți un comentariu