Nicolăescu: Vrem să înființăm patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică

Știrea a fost publicată sâmbătă, 1 iunie 2013, 20:50 în categoria

Nicolăescu: Vrem să înfiinţăm patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a afirmat că MS pune la punct un program care prevede înființarea a patru centre medicale specializate în chirurgie cardiacă pediatrică, în primă fază trei echipe de specialiști din țară urmând să fie instruiți în Italia, cu bani de la Guvern.

"Măcar pe domeniul copilului închegăm un program național care să aibă efecte pentru salvarea de vieți", a afirmat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Ploiești, Eugen Nicolăescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

În acest context, ministrul Sănătății a precizat că ministerul pe care îl conduce intenționează să înființeze patru centre specializate în chirurgie cardiacă pediatrică, acestea urmând să funcționeze la Târgu Mureș, București, Iași și Timișoara.

Cele patru centre ar urma să fie finalizate în următorii trei ani, a precizat ministrul.

"În foarte scurt timp vom lansa o hotărâre de Guvern prin care să alocăm bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru pregătirea, într-o primă etapă, a trei echipe de specialiști, chirurgi, anesteziști, asistenți, care să se formeze în Italia pentru chirurgie cardiacă pediatrică și după aceea să vină România cu echipele din Italia să opereze", a spus Eugen Nicolăescu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daciana Ilie

0 comments :

Trimiteți un comentariu