POSDRU schimbă regulile: un miliard de euro, cu câștigătorii „la vedere“

Știrea a fost publicată marți, 4 iunie 2013, 02:13 în categoria

POSDRU schimbă regulile: un miliard de euro, cu câştigătorii „la vedere“ AMPOSDRU, autoritatea de management care gestionează fondurile europene pentru resurse umane, a scos din ghidurile solicitanților publicate la finele săptămânii trecute atenționările prin care le era interzis celor care voiau să ia fonduri europene să își dezvăluie datele de identificare.

Până acum, în ghidurile solicitanților din 2010 (valabil pentru liniile de finanțare lansate în 2010 și 2011) și din 2012 era specificat clar ca în aplicația Actionweb, în care se transmit electronic proiectele ce doresc finanțare, să nu fie trecute informații prin care evaluatorii să își dea seama al cui este proiectul pe care îl evaluează.

Spre exemplu, una dintre aceste atenționări era: „Atenție!! NU introduceți date de identificare ale organizației dumneavoastră, ale partenerilor dumneavoastră și ale echipei de implementare a proiectului. Introducerea datelor de identificare în această secțiune va conduce la respingerea cererii dumneavoastră de finanțare!“

Astfel, cererea de finanțare din perioada 2010 - 2012 avea două părți – una în care se introduceau datele de identificare ale solicitantului și partenerilor și una mai complexă - corpul proiectului - în care potențialii beneficiari nu aveau voie să dea niciun fel de informație care să conducă la identificarea lor sau a partenerilor.

Astfel, după ce beneficiarul transmitea electronic cererea de finanțare, sistemul Actionweb o „despărțea“, în sensul că la evaluatori ajungea doar corpul proiectului astfel încât ei realizau evaluarea fără să știe  a cui era cererea de finanțare. Aceștia transmiteau punctajul proiectului (definitoriu pentru aprobarea/respingerea proiectului) la autoritatea de management sau la organismele intermediare care reasamblau cererea de finanțare.

Cu alte cuvinte, se evitau situațiile în care evaluatorii puteau lua în vreun fel legătura cu solicitanții, pentru a nu fi influențate în vreun fel rezultatele evaluării.

În prezent, în ghidurile publicate pe 1 iunie, aceste atenționări au dispărut. De ce?

„Motivele pentru care AMPOSDRU a decis eliminarea din noul ghid a condițiilor obligatorii pentru unele secțiuni de a nu menționa, în cererea de finanțare, datele de identificare ale solicitanților, ale partenerilor și ale echipei de implementare fac parte din măsurile de îmbunătățire a calității procesului de evaluare a proiectelor din cadrul AMPOSDRU și OI POSDRU”, au răspuns printr-un e-mail repre­zentanții AMPOSDRU prin inter­mediul biroului de presă al Minis­terului Muncii.

Astfel, AMPOSDRU a luat această decizie „pentru evita și pentru a preveni respingerea unor proiecte de  impact asupra Programului Operațional care ar putea fi respinse din cauza unor erori umane la introducerea în Actionweb în secțiunile respective; pentru a evita situațiile în care proiecte identice ale aceluiași beneficiar să primească punctaje diferite în faza de evaluare; pentru a oferi posibilitatea AM POSDRU și OI POSDRU să evite posibilele proiecte cu dublă finanțare“.

Reprezentanții AMPOSDRU spun că faptul că proiecte similare primeau punctaje diferite a fost semnalat de către beneficiari în decursul ultimilor ani.

„Pentru call-urile deschise la începutul acestei luni, proiecte similare vor fi evaluate de aceeași echipă de evaluatori pentru a putea evita diferențele constatate până acum în cadrul aceleiași cereri de propuneri de proiecte”, au mai transmis oficialii autorității de management.

POSDRU are o finanțare totală de 4,25 miliarde de euro în perioada 2007 – 2013, iar rata de absorbție la finele lunii mai în cadrul acestui program era de doar 16,27%. Din acești bani, 1,3 miliarde de euro este suma rămasă, care urmează să fie contractată anul acesta.

Plățile din cadrul acestui program, prin care s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru programe de training pentru angajați sau reconversie profesională a șomerilor, au fost de mai multe ori suspendate, din cauza neregulilor.

În cadrul POSDRU, Comisia  Europeană a propus aplicarea unei corecții financiare de 25% pentru cererile de rambursare plătite beneficiarilor, dar neincluse în declarații, și aplicarea unor corecții financiare de 5% pentru cererile de rambursare procesate pe noile proceduri și evaluate pe vechile proceduri.

AMPOSDRU a deschis 18 apeluri pentru depuneri de proiecte

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) a deschis 18 apeluri pentru depuneri de proiecte, beneficiarii având două săptămâni să studieze Ghidul solicitantului și să depună documentația necesară, informează Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii precizează că o noutate introdusă de AMPOSDRU și OI POSDRU pentru această deschidere de call-uri este posibilitatea ca beneficiarii să studieze timp de două săptămâni Ghidul solicitantului și să pregătească documentația necesară pentru Actionweb. „În fiecare ghid de condiții specifice, deschiderea sistemului electronic Actionweb se va face în data de 17 iunie 2013, ora 10.00, și se va închide în data de 1 iulie 2013, ora 16.00“, se arată într-un comunicat.

Ministerul precizează că, în ultimul an, AMPOSDRU a reușit remedierea deficiențelor de sistem care au dus la presuspendarea programului în perioada august 2012 - ianuarie 2013.

„Din momentul deblocării fondurilor, AMPOSDRU a reușit să crească rata absorbției cu mai mult de opt la sută, de la 7,73 la sută la 16,27 la sută. Practic, în patru luni, AMPOSDRU a reușit să atragă sume mai mari decât toți banii rambursați în perioada 2007- 2013. Odată cu deblocarea banilor de la Comisia Europeană, AMPOSDRU reușit să ajungă la zi cu rambursarea cheltuielilor către beneficiari. Numai în perioada martie- aprilie 2013, s-au verificat și achitat peste 1.000 de cereri de rambursare, în valoare totală de peste 400.000.000 lei“, se mai arată în comunicat.

Ministerul mai spune că, pentru noile call-uri, procedurile vor fi simplificate și termenele de plată vor fi reduse, ceea ce va însemna reducerea numărului de documente pe etape de verificare a unor cheltuieli, lucrări executate sau activități desfășurate, dar și scurtarea termenului de plată către beneficiari și scurtarea timpului între momentul plății facturilor și cel în care se trimit cererile de rambursare către Comisia Europeană.

Aurelia Alexa - Mediafax

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu