Populația are dreptul moral să acceseze credite bancare, dar foarte puține persoane îndeplinesc în prezent condițiile de eligibilitate, după ce "miresele frumoase s-au măritat", a declarat marți Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
"Banca Națională în niciun caz nu își ridică mâinile, cum se spune, de pe creditarea persoanelor fizice. Este important ca acest sistem de creditare a persoanelor fizice să funcționeze în continuare. Populația are dreptul la credite, dar din păcate acesta este numai un drept moral pentru că, material, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că, așa cum se spune, «miresele frumoase s-au cam măritat»", a afirmat Vasilescu la un seminar pe tema garantării și contragarantării creditelor după Basel III.
El a arătat că 3,5 milioane de persoane care aveau dreptul la credite și-au exercitat acest drept și au luat împrumuturi, iar acum băncile privesc "în toate părțile" căutând persoane care devin eligibile.
"Din păcate aici este o problemă foarte complicată pentru că foarte puțini reprezentanți ai populației mai îndeplinesc condițiile în ziua de astăzi ca să vină la creditul unei bănci. Pentru noi este limpede că în etapa imediat următoare creditarea populației nu poate fi decât în pasul 2. Adică creditul pleacă de la bancă la întreprindere, la companie, compania face producție, face locuri de muncă mai multe și în felul acesta ajunge ceva din creditul acesta și la populație prin salarii mai bune, prin locuri de muncă și prin alte condiții materiale", a spus Vasilescu.
El apreciază că are loc "o tatonare", pentru că economia reală așteaptă relansarea pe baza creditării, iar băncile așteaptă să relanseze creditarea după ce se relansează economia.
"Dacă această mentalitate va continua vom aștepta mult și bine pentru a începe creditarea în România. Cred că băncile au un rol foarte important în schimbarea mentalității la relansarea creditării", a conchis Vasilescu.
Vasilescu, BNR: Foarte puțini români mai pot lua un credit astăzi, "miresele frumoase s-au măritat"
Știrea a fost publicată marți, 25 iunie 2013, 12:16 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu