
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“ arată, într-un comunicat, că protestează față de „abuzurile incredibile“ care au loc în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
„Marți, salariații care nu au semnat actele adiționale de reducere a salariilor din cadrul CNADNR SA au fost chemați și, sub amenințarea comisiilor disciplinare, somați să fie de acord cu reducerea salarială și să semneze actul adițional. Către Direcțiile de muncă din teritoriu sunt trimise adrese în care se precizează că se diminuează salariile, inclusiv la cei care nu au semnat. Mai mult decât atât, directorul unității se plasează în mod aiuritor deasupra legii și dă dispoziție să se aplice aceste măsuri «prin excepție» de la prevederile Codului muncii“, potrivit reprezentanților „Cartel Alfa“.
În opinia reprezentanților confederației sindidcale, măsura de reducere a salariilor din CNADNR încalcă flagrant legislația muncii din România, respectiv articolele 38 și 41 din Legea 53/2003, republicată, și este contrară convențiilor internaționale la care România este parte.
„Sindicatul Național Profesional al Drumarilor va deschide acțiuni în instanță pentru cei care «au semnat» și va demonstra viciul de consimțământ, iar daca se vor diminua salariile la cei care nu au semnat, va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 codul penal). Reducerea salariilor angajaților CNADNR este un abuz imens prin care se dorește «acoperirea» altor abuzuri extrem de grave ale managementului care, în anul 2012, a depășit fondul de salarii alocat (faptă care este sancționată penal) prin premieri lunare către directori, indemnizații și ore suplimentare plătite excesiv și de multe ori nejustificat“, se mai arată în comunicat.
„Cartel Alfa“ consideră că urmările exceselor și ilegalităților trebuie suportate exclusiv de cei care le-au înfăptuit, nu să fie trecute abuziv în sarcina salariaților simpli, cu venituri mici.
În acest context, confederația sindicală solicită Ministerului Muncii, Curții de Conturi, Inspecției Muncii, direcțiilor de muncă să intervină de urgență „pentru a opri abuzul din cadrul CNADNR“.
„Cartel Alfa“ va solicita sprijinul organizațiilor sindicale internaționale la care este afiliată și altor foruri internaționale, inclusiv prin plângere la Organizația Internațională a Muncii, se mai arată în comunicat.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu