Apple se îndepărtează tot mai mult de moștenirea lui Steve Jobs, testând ecrane mai mari pentru iPhone și iPad

Știrea a fost publicată luni, 22 iulie 2013, 13:54 în categoria

Apple se îndepărtează tot mai mult de moştenirea lui Steve Jobs, testând ecrane mai mari pentru iPhone şi iPad Apple testează ecrane mai mari pentru iPhone și iPad împreună cu furnizorii de piese din Asia, potrivit unor surse din industrie citate de Wall Street Journal, semn că gigantul american ar putea căuta să-și diversifice gama de produse pentru a răspunde cererii.

În ultimele luni, Apple a cerut furnizorilor din Asia prototipuri de ecrane pentru smartphone cu diagonala mai mare de 4 inci și display-uri pentru tabletă de aproape 13 inci, potrivit surselor citate.

iPhone 5 are un ecran de 4 inci, iar iPad de 9,7 inci, completate de varianta iPad mini, de 7,9 inci.

Compania a modificat anul trecut în premieră ecranul iPhone, de la 3,5 inci la 4 inci, și a lansat iPad-ul de dimensiuni mai mici.

Contactat de WSJ, un reprezentant al Apple a refuzat să comenteze informațiile.

Testele derulate de companie împreună cu furnizorii sugerează că Apple caută modalități de a satisface necesitățile tot mai diverse ale consumatorilor. Rivalii companiei americane oferă smartphone-uri și tablete de diferite mărimi, la prețuri puternic diferențiate.

Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri, are o strategie de tipul "de toate pentru toți", acoperind cu produsele sale toate segmentele de preț și categoriile de mărime, pentru a atrage cât mai mulți clienți.

În primul trimestru al acestui an, Samsung a avut o cotă de 33,1% pe piața smartphone-urilor, urmat de Apple cu 17,9%, potrivit datelor Strategy Analytics. Pe piața tabletelor, Apple continuă să domine cu o cotă de 39,6% în primele trei luni ale anului, cae însă a scăzut de la 58,1% în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit IDC. În aceeași perioadă, Samsung a acoperit 17,9% din piața tabletelor, față de 11,3% cu un an în urmă.

"Pe termen lung, vom vedea ecrane touch de toate mărimile, deoarece viziunea industriei pentru viitor este să ofere aceeași experiență de utilizare pe orice display. Cheia este reducerea costurilor și introducerea de aplicații convingătoare pentru dispozitive cu ecrane mari", comentează analistul IDC Helen Chiang.

Surse din industrie susțin că Apple se pregătește pentru lansarea unui nou iPad spre sfârșitul lunii iulie. Noua tabletă va avea probabil aceeași mărime, de 9,7 inci, dar va fi mai subțire și mai ușoară.

Alte surse afirmă că funizorii au început încă din luna iunie producția de piese pentru un nou iPhone, care ar urma să fie lansat spre sfârșitul lunii august.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu