
„Piețele emergente și de frontieră sunt cele mai afectate atât din punctul de vedere al rulajelor, dar și al ritmului de evoluție. Spre exemplu, indicii din China și Brazilia au scăzut cu peste 20% din maximele atinse în urmă cu câteva luni, în timp ce pe piața de la București rulajele s-au diminuat. Strict, pe piața noastră am putea considera și o serie de aspecte care au redus interesul investitorilor. În primul rând, acordul cu FMI a fost încheiat și vor urma negocieri pentru un nou acord, iar indulgența FMI în evaluarea acordului terminat s-ar putea transforma în negocieri dificile pentru o nouă înțelegere, România trebuie să implementeze în continuare o serie de reforme structurale. Totodată, au fost anunțate listări ale unor pachete la companii controlate de stat. Am putea asista la o revenire temporară a volumelor în momentul IPO de la Nuclearelectrica (ofertă publică inițial în vederea listării - n.red.). Însă o revenire sustenabilă a volumelor este dependentă de depășirea incertitudinilor macrofinanciare externe, precum și de încheierea unui nou acord cu FMI și măsuri concrete în direcția dezvoltării pieței de capital“, a declarat Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.
Alți factori care au influențat piețele internaționale în ultima perioadă sunt „războiul valutar mocnit între principalele blocuri economice“, în contextul divergențelor economice dintre acestea, precum și problemele structurale cu care se confruntă economiile emergente, potrivit analistului.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în creștere cu 0,35%.
Totodată, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,57% peste nivelul de joi.
Peste trei sferturi din lichiditatea pieței au fost asigurate de tranzacții cu titlurile Fondului Proprietatea (6,7 milioane lei) și două deal-uri cu acțiuni BRD (1,5 milioane lei).
Acțiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,47%, la 0,6215 lei, iar deal-urile cu titlurile băncii au fost realizate la 7,5 lei, preț similar ultimei cotații de joi din piața principală.
„Înclin să cred că din perspectiva macrofinanciară internațională vom asista la volatilitate pe piețe în lunile următoare, determinată de preocupările cu privire la capacitatea Fed de a convinge piețele. De asemenea, urmează alegeri în Germania în septembrie, iar în China s-a intensificat decalajul între evoluția indicatorilor macroeconomici și discursul liderilor politici“, a mai spus analistul.
La închiderea pieței principale de la București, piețele vest-europene erau în scădere cu 0,3% - 1,3%.
A
cest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu