Bursa a închis săptămâna pe minus, iar de la începutul anului are o creștere nesemnificativă, de 3,5%, deși piețele din SUA și din vestul Europei sunt la maxime istorice și au avut creșteri consistente.
Brokerii se așteaptă să vadă mai multă acțiune pe bursă abia din septembrie, când investitorii se întorc din vacanță.
„Cu toate că piețele externe reușesc să evolueze favorabil în această perioadă de vară, nu același lucru putem spune despre piața locală, care consemnează volume și interes extrem de scăzute. Acțiunile care au înregistrat volume mai bune în ultima perioadă sunt din rândul blue chips-urilor (acțiunile de regulă lichide - n.r.), enumerând în special
Fondul Proprietatea
,
OMV Petrom
,
Transgaz
,
BRD
și în anumite zile SIF-uri și Erste. În cazul acestora vorbim cel mai adesea de un free-float generos (la SIF-uri și FP), de tranzacții trecute care au avut ca efect o creștere a lichidității acțiunilor (în cazul OMV Petrom - vânzarea pachetului de 1,11% de către FP; la Transgaz prin oferta secundară derulată de stat), programul de răscumpărare la FP, sau, în cazul acțiunilor Erste, putem vorbi de unele mișcări în portofoliile marilor deținători. Lichiditatea pieței se va îmbunătăți pe măsură ce ne vom apropia de lunile de toamnă, recent anunțatele oferte fiind cele care vor constitui catalizatorul revenirii interesului pentru bursa românească“, a declarat Mihai Chișu, broker la Swiss Capital.
În ultima săptămână, indicele general al Bursei, BET-C, a scăzut cu 0,45%, astfel că raportat la nivelul de la finalul lunii iunie, indicele este pe plus cu doar 2,2%. Față de sfârșitul anului trecut, indicele este cu 3,53% mai sus.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a coborât cu 0,84% în această săptămână. Comparativ cu nivelul din luna iunie, BET este în creștere cu doar 2,26%, iar față de nivelul din 2012, este cu 4,5% mai sus.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri și al acțiunilor Fondului Proprietatea, a coborât în această săptămână cu 0,4%. Indicele este cu 0,77% sub nivelul din luna iunie și, respectiv, cu 4,64% sub cel de la finalul anului trecut.
La fel ca în majoritatea ședințelor din această lună, volumele de tranzacționare au continuat să fie reduse.
Investitorii au tranzacționat vineri acțiuni de 22,5 mil. lei (5,1 mil. euro), valoare cu 51% peste rulajul de joi, de 14,9 mil. lei (3,4 mil. euro). Aproape 95% din lichiditate a fost asigurată de transferuri cu acțiunile Fondului Proprietatea (13,7 mil. lei, din care trei deal-uri de 10,7 mil. lei), Erste (6,3 mil. lei) și o tranzacție negociată cu titluri BRD (1,1 mil. lei).
Acțiunile FP au avansat cu 0,23%, la 0,6475 lei, iar titlurile Erste au urmat evoluția de pe piața de la Viena și au crescut cu 3,64%, la 98,2 lei. Tot vineri au fost înregistrate în sistemul bursei rezultatele plasamentului privat prin care Raiffeisen Bank a atras 225 mil. lei (51,3 mil. euro), prin vânzarea de obligațiuni cu maturitate la trei ani și cu dobândă fixă de 5,5% pe an.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.07.2013
Bursa locală nu reușește să profite de maximele piețelor externe
Știrea a fost publicată luni, 29 iulie 2013, 02:49 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu