Wells Fargo, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, își anunță clienții că își va închide toate liniile personale de credit

Știrea a fost publicată sâmbătă, 10 iulie 2021, 22:17 în categoria

Wells Fargo, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, îşi anunţă clienţii că îşi va închide toate liniile personale de credit Gigantul bancar Wells Fargo va închide toate liniile personale de credit în următoarele săptămâni și nu va mai oferi astfel produsul, conform unor documente evaluate de CNBC.

Liniile de creditare de tip revolving, care de obicei le permit utilizatorilor să împrumute 3.000 până la 100.000 de dolari, au fost prezentate drept o modalitate de consolidare a plăților datoriilor din cadrul cardurilor de credit cu dobânzi ridicate, dar și de acoperire a costurilor de renovare a locuințelor.

Marile bănci de pe Wall Street anunță o creștere trimestrială suplimentară de 2 miliarde de dolari a dividendelor

„Wells Fargo și-a evaluat recent oferta și a decis să oprească noua linie de credit Personal and Portofolio, închizând așadar toate conturile existente”, spune banca, adăugând că mișcarea îi va permite companiei să se concentreze asupra cardurilor de credit și împrumuturilor personale.

CEO-ul Wells Fargo Charles Scharf a fost forțat să facă o serie de decizii complicate în timpul pandemiei de coronavirus, perioadă în care a externalizat activele și depozitele și a renunțat la mai multe produse din cauza limitelor impuse de Rezerva Federală (Fed), banca centrală a SUA.

În 2018, Fed i-a interzis instituției bancare să își extindă bilanțul până în momentul în care va fixa greșelile dezvăluite de scandalul conturilor false din cadril băncii. Mișcarea a generat pierderi de miliarde de dolari pentru veniturile Wells Fargo, rivalii JPMorgan și Bank of America înregistrând creșteri considerabile în ultimii trei ani.

Wells Fargo nu a dezvăluit numărul clienților care au folosit liniile de credit eliminate. În martie, banca înregistra împrumuturi de 24,9 miliarde de dolari într-o categorie numită „alți clienți”, în scădere cu 26% față de aceeași perioadă de anul trecut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu