luni, 8 iulie 2013

Cei trei operatori telecom din Ungaria vor lansa sistemul de plată prin intermediul telefoanelor mobile

Cei trei operatori telecom din Ungaria vor lansa sistemul de plată prin intermediul telefoanelor mobile Cei trei mai operatori de pe piața telecom din Ungaria, T-Mobile, Telenor Magyarorszag și Vodafone, și-au unit forțele pentru a lansa la începutul anului viitor un sistem care va permite clienților să utilizeze telefoanele mobile pentru a plăti pentru bunuri și servicii, scrie The Wall Street Journal. Tehnologia prin care se vor putea realiza plățile cu telefoanele mobile se numește NFC (Near-Field Communication).

Astfel, prin intermediul telefoanelor mobile care dispun de această tehnologie, clienții vor putea plăti cumpărăturile apropiind mobilul de un dispozitiv special. În acest mod se va reduce timpul alocat pentru efectuarea plăților.

Până la sfârșitul anului viitor, circa 80% din noile smartphone-uri vândute vor dispune de tehnologia NFC, potrivit lui Gyorgy Beck, președintele companiei Vodafone din Ungaria, parte a grupului britanic cu același nume. T-Mobile este deținută în totalitate de Magyar Telekom, cea mai mare companie telecom din Ungaria, la care acționar majoritar este Deutsche Telekom. Telenor Magyarorszag aparține companiei norvegiene Telenor. I

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu