miercuri, 3 iulie 2013

Criza din Egipt: Președintele s-a ascuns într-unul din sediile serviciilor secrete

Criza din Egipt: Preşedintele s-a ascuns într-unul din sediile serviciilor secrete Președintele Egiptului, Mohamed Morsi, s-a deplasat de dimineață la o unitate a Gărzii Republicane din Cairo, unde își desfășoară în prezent activitatea, afirmă unul dintre consilierii săi, precizând că unitatea a fost încercuită de blindate ale armatei.

Consilierul, Yasser Haddara, a declarat că nu știe cu certitudine care este statutul juridic al președintelui.

Președintele Egiptului, Mohamed Morsi, a îndemnat cetățenii să opună rezistență în mod pașnic "loviturii de stat militare", conform unui consilier al acestuia, citat de Reuters.

Informațiile privind plasarea în arest la domiciliu a președintelui Egiptului, Mohamed Morsi, nu pot fi confirmate, situația juridică a acestuia nefiind cunoscută.

Un consilier al Președinției a declarat că în Egipt are loc în acest moment o "lovitură de stat militară".

Surse citate de Televiziunea publică egipteană afirmă că armata a intervenit pentru securizarea principalelor instituții imediat după expirarea ultimatumului. În acest context, Morsi ar fi fost plasat în arest la domiciliu.

Alte surse afirmă însă că președintele și alți lideri ai mișcării Frații Musulmani au primit doar interdicții de călătorie în străinătate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Draghici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu