Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineață

Știrea a fost publicată vineri, 5 iulie 2013, 13:36 în categoria

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă Cursul de schimb a fluctuat ușor sub 4,44 lei/euro în prima oră a ședinței interbancare de vineri, într-o piață cu volume foarte reduse de tranzacționare, potrivit dealerilor.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4380 - 4,4400 lei, respectiv cu 0,55 bani peste nivelurile de joi, din jurul orei 16:30, de 4,4325 - 4,4345 lei/euro.

Ulterior, cursul a fluctuat nesemnificativ, în cadrul unor tranzacții cu volume foarte reduse, iar la scurt timp după ora 10:00, euro era cotat tot la 4,4380 - 4,4400 lei. Astfel, leul este în scădere cu 0,1% în raport cu euro.

În același timp, zlotul și forintul sunt în scădere cu peste 0,2%, după ce joi au urcat cu până la 1%, în urma anunțului președintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi că instituția va menține sau va reduce dobânzile "o perioadă prelungită de timp".

Cursul de referință anunțat joi de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu aproape 1 ban, la 4,4420 lei/euro, într-o piață liniștită și cu volume foarte reduse de tranzacționare.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat joi un curs de 3,4165 lei/dolar, cu 1,72 bani sub ziua anterioară, când rata de schimb a fost de 3,4337 lei/dolar.

Leul s-a întărit și în raport cu francul elvețian, cursul de schimb coborând de la 3,6180 lei/franc la 3,6048 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile practicate vineri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 4,75% - 5,25% pe an, după ce joi au fost la 4,55% - 5,05% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu