marți, 9 iulie 2013

De ce blochează sindicaliștii de la Cernavodă listarea Nuclearelectrica

De ce blochează sindicaliştii de la Cernavodă listarea Nuclearelectrica Demersul sindicatului CNE Cerna­vodă de a contesta la Registrul Co­merțului înregistrarea hotărârii AGA de majorare a capitalului social al Nuclear­electrica are în spate dorința sindicaliștilor de a li se aloca un pachet de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale de vânzare de acțiuni prin care com­pania intenționează să se listeze la bursă.

Contestația depusă de sindicat la Registrul Comerțului săptămâna tre­cută are ca motivare oficială faptul că Franklin Templeton nu avea dreptul legal de a vota pentru majorarea capi­talului social al Nuclearelectrica în AGA deoarece sindicaliștii consideră că Templeton nu are calitatea de administrator al fon­dului. Chiar și judecată în regim de urgență, această con­testație ar întârzia cu cel puțin o săptămână lansarea ofertei Nuclear­elec­trica, anunțată pentru data de 10 iulie.

Ieri, șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în In­dustrie (OPSPI), care coordonează vân­zările de acțiuni la companiile de stat din sectorul energetic, s-a întâlnit cu sindicaliștii pentru a încerca să ajungă la o înțele­gere.

„Sindicaliștii au solicitat ca să li se dea dreptul de a cumpăra acțiuni con­form prevederilor din legea privatizării, așa cum au avut dreptul și salariații de la Petrom și Electrica. Noi le-am făcut o propunere și le-am cerut ca cel târziu mâine (astăzi - n.red.) să ne dea un răspuns. Dacă vor fi de acord și își vor retrage contestația, atunci oferta poate începe conform calendarului anunțat“, a declarat Gabriel Dumi­trașcu, șeful OPSPI.

Reprezentanții sindicatului nu au putut fi contactați nici ieri pentru comentarii.

Dumitrașcu a mai spus că pentru a beneficia de prevederile din legea privatizării, salariații Nuclearelectrica trebuie să-și facă o asociație prin care să cumpere acțiuni și că vor primi acțiunile la un preț similar cu cel pe care-l vor plăti in­ves­titorii instituționali care vor subscrie în ofertă. Nu este clar însă câte acțiuni ar vrea să cumpere salariații. Înainte ca structura ofertei să fie aprobată în guvern, au existat discuții între sindi­cate și OPSPI privind alocarea unui pachet de acțiuni doar pentru salariați, dar acestea nu s-au concretizat.

Salariații Nuclearelectrica pot cum­păra însă acțiuni în ofertă, indivi­dual, pe cele două tranșe alocate investi­torilor de retail. Pe tranșa subscrierilor mici, de până la 15.000 de acțiuni, investitorii care subscriu vor beneficia și de un dis­count de 8% (dacă subscriu în primele trei zile ale ofertei) față de prețul final.

Tranșa subscrierilor mici reprezintă 10% din ofertă, adică 1% din acțiunile companiei, iar salariații ar putea dori să li se aloce un pachet mai mare de acțiuni. La prețul mi­nim din ofertă, de 11,2 lei, valoarea tran­șei este de 28,4 mil. lei (6,4 mil. euro).

Salariații Nuclear­electrica sunt printre cei mai bine plătiți din com­paniile de stat și chiar din economie, salariul mediu brut bugetat pentru acest an la nivelul companiei fiind de 8.156 de lei pe lună, de aproape patru ori mai mare decât salariul mediu brut din România.

Investitorii neinsti­tu­ționali mai au la dispoziție o tranșă de 5%, unde sunt acceptate subscrieri de la 15.000 de acțiuni în sus. Pe această tranșă nu există discount.

Investitorii instituționali vor putea subscrie cea mai mare parte a ofertei, respectiv 85%, și tot ei vor face prețul final. Instituționalii vor putea subscrie la orice preț din intervalul 11,2 lei – 15 lei. Pe celelalte două tranșe, ordinele de subscriere vor putea fi plasate doar la prețul maxim de 15 lei, iar la final investitorii vor primi înapoi diferența de bani față de prețul final al ofertei.

Oferta Nuclearelectrica ar putea să aducă în companie între 284 mil. lei și 380 mil. lei.

Intermediarii ofertei sunt firmele de brokeraj Swiss Capital și BT Securities. Ei au finalizat deja prospectul de ofertă și așteaptă doar ca acesta să fie aprobat de Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF) pentru a da drumul ofertei. Pentru ca ASF să aprobe prospectul este necesar ca mai întâi hotărârea AGA de majorare a capita­lului social să fie înregistrată la Registrul Comerțului.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu