Euro revine pe scădere la cursul BNR de joi, după trei aprecieri consecutive

Știrea a fost publicată joi, 18 iulie 2013, 16:02 în categoria

Euro revine pe scădere la cursul BNR de joi, după trei aprecieri consecutive Cursul BNR de joi:

Euro

4,4339

-0,0128

-0,29%

Dolar american

3,3814

+0,0005

+0,01%

Moneda națională a fost stabilă în prima parte a sesiunii interbancare de joi, cotațiile oscilând ușor peste 4,39 lei/euro, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 1,28 bani mai redus, de 4,4339 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4467 lei/euro.

Rata de schimb pentru francul elvețian a coborât, de asemenea, de la 3,6036 lei/franc la 3,5857 lei/franc.

Pe de altă parte, cursul de referință pentru dolar a urcat ușor, de la 3,3809 lei/dolar la 3,3814 lei/dolar.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Prima tranzacție de joi a fost realizată la 4,4350 lei/euro, foarte aproape de nivelurile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4360 - 4,4380 lei/euro.

Ulterior, paritatea a oscilat aproape de nivelul de la deschidere, într-o piață cu rulaje reduse.

Dobânzile practicate joi dimineață de bănci pentru plasamentele în lei pe termen de o zi se plasau aproape de cele de miercuri, la 4,6 - 5,1% pe an. Randamentele pentru plasamentele cu scadența la o săptămână se situau la 4,56 - 5,06% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu