
Ulterior, cursul a fluctuat foarte aproape de 4,44 lei/euro până în jurul orei 15:30, când paritatea a urcat rapid peste 4,45 lei/euro, însă a stat pentru scurt timp peste acest nivel.
Mișcarea a fost în linie cu cea înregistrată de zlot și forint și a fost influențată indirect de întărirea dolarului în raport cu euro, în urma publicării unor date peste așteptări privind piața forței de muncă din SUA. De regulă, dolarul este considerat un plasament mai sigur decât euro, iar evoluția monedelor statelor din regiune în raport cu euro este influențată indirect de dinamica parității dolar/euro, întrucât valutele din regiune sunt considerate de investitori drept active cu grad de risc mai ridicat decât euro.
"Datele din SUA au fost bune, însă unii investitori le-au interpretat ca o apropiere a momentului în care Fed (banca centrală americană - n.r.) va începe să crească dobânzile, iar asta a dus la aprecierea dolarului", a afirmat un dealer.
În jurul orei 16:30, pe piața de la București, băncile cotau euro la 4,4460 - 4,4475 lei, respectiv cu 1,3 - 1,35 bani peste închiderea de joi, astfel că leul este în scădere cu 0,3% în raport cu euro.
În același timp, zlotul și forintul erau în scădere cu câte 0,6% față de moneda europeană. În ședința precedentă, zlotul și forintul s-au apreciat cu până la 1%, în timp ce leul a avansat cu 0,4%, în urma anunțului președintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi că instituția va menține sau va reduce dobânzile "o perioadă prelungită de timp".
Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut vineri pentru a doua zi consecutiv și a ajuns la 4,4403 lei/euro. Paritatea este cu 0,17 bani sub cea publicată joi, de 4,4420 lei/euro.
Leul s-a întărit și în raport cu francul elvețian, cursul de schimb coborând de la 3,6048 lei/franc la 3,5949 lei/franc și a atins, astfel, cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni. O rată mai redusă decât cea de vineri a fost anunțată de BNR în data de 5 iunie, când francul a fost la 3,5737 lei.
Pe de altă parte, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american și cursul de referință a urcat cu 3,08 bani, la 3,4473 lei/dolar, nivelul cel mai ridicat din ultimele trei luni. În ziua precedentă, dolarul a fost cotat la 3,4165 lei.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi sunt de 4,49% - 4,99% pe an, după ce joi au fost la 4,55% - 5,05% pe an.
În același timp, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au continuat să scadă și au ajuns la 4,54% - 5,04% pe an. Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu