
Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, iar angajații instituțiilor de stat ar urma să fie remunerați și cu bonusuri pe bază de performanță, potrivit unui document oficial citat de agenția de presă Mediafax.
„Având în vedere multitudinea de forme de salarizare specifice fiecărui sector bugetar (învățământ, sănătate, apărare, justiție, poliție, funcție publică, sport, afaceri externe), se impune elaborarea unui proiect normativ prin care să se reglementeze salarizarea categoriilor de personal între o limită minimă și o limită maximă, acordarea unei părți variabile în funcție de performanțele profesionale individuale și încadrarea în cheltuielile de personal alocate fiecărui ordonator principal de credite“, se arată în document.
În forma actuală a legii, care stabilește salariile bugetarilor pe o scală de la 1 la 15 (în care 1 este valoarea salariului minim pe economie și cel mai mic salariu din sistem), se prevede o plafonare a primelor și a sporurilor în cuantum de până la 30% din salariul de bază. Ar fi pentru prima oară când, printr-o lege de salarizare a bugetarilor, s-ar evalua performanța angajaților asemenea practicilor din mediul privat. Până în prezent, „bonusurile“ luate de bugetari constau într-o serie de sporuri negociate la nivel de ramură (cum erau, de exemplu, celebrele sporuri de antenă sau de zâmbet etc.) și așa se face că în unele situații salariul unui ministru este mai jos decât cel al unui funcționar, o realitate care de-a lungul vremii a fost criticată, inclusiv în mediile academice, pentru că ea nu este stimulativă nici pentru unii, nici pentru alții.
Însă situația este și mai interesantă când vine vorba de alte instituții care în felul lor sunt independente, dar unde, până la urmă, salariile sunt plătite tot din bugetul consolidat, indiferent de regim, rang sau numele instituției. În această situație sunt instituții precum CEC Bank, Eximbank, Banca Națională, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară sau companiile de stat precum este Tarom, unde managerii au salarii de zeci de mii de euro pe lună (chiar dacă în unele cazuri instituțiile au pierderi), dar pentru care legea salarizării nu se aplică.
Statul cheltuie în fiecare an peste 10 miliarde de euro cu salariile celor 1,2 milioane de bugetari, care ar fi trebuit să fie plătiți după o grilă de salarizare în care cel mai mic salariu să fie de 800 de lei brut pe lună (coeficientul I pe grila de salarizare, care nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie), iar cel mai mare să fie calculat după coeficientul 15 și să fie obținut de președintele țării.
Salariul mediu net în administrația publică a fost de aproape 450 de euro în 2012, cu 22% mai mare decât salariul mediu net la întregii economii, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Funcționarii sunt cel mai bine plătiți angajați de la stat, în medie, având în vedere că salariile medii nete ale angajaților din învățământ și din sănătate sunt de 300 de euro pe lună, adică cu o treime mai scăzute decât cele din administrația publică.
Menirea legii salarizării era să rezolve anomaliile din sistem prin creșteri salariale, nu prin diminuări, astfel încât salariile mici să crească, iar cele mari să rămână la același nivel sau să crească mai puțin, pentru ca diferențele să nu fie așa de mari.
Oficial, explicația pentru eșecul aplicării legii salarizării în toată această perioadă este aceea că aceasta se aplică prin intermediul unor legi speciale anuale, prin care se stabilesc majorările salariilor de bază astfel încât să se realizeze trecerea de la valoarea acestora aflată în plată la valorile stabilite potrivit legii-cadru.
Însă până în prezent legea nu a putut fi aplicată din cauza altei legi, 118/2010, prin care s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25%, iar Curtea Constituțională nu permitea să se facă noi majorări până când nu erau recuperate tăierile.
Deși la finele anului trecut salariile bugetarilor au fost reîntregite, tot nu se va putea aplica legea salarizării anul acesta, pentru că o altă ordonanță (OUG nr. 84/2012) arată că salariile în sectorul bugetar se mențin la nivelul lunii decembrie 2012.
Care sunt cele mai mari salarii ale șefilor din instituțiile de stat
Radu Ghețea, președintele CEC Bank
Salariu estimat: 20.000 – 30.000 de euro/lună
Radu Grațian Ghețea, bancherul care câștigă cel mai mare salariu din cadrul unei instituții de stat, conduce CEC Bank din 2007, aflată pe locul patru în topul celor mai mari bănci locale anul trecut, cu active de 26,7 mld. lei și o cotă de piață de 7,4%.
Salarii mari au și vicepreședinții CEC – Andrei Liviu Stamatian (prim-vicepreședinte), Mihaela Lucica Popa și Mirela Iovu, care câștigă, în medie, între 8.000 și 13.500 de euro lunar, potrivit declarațiilor de avere publicate la Agenția Națională pentru Integritate.
Traian Halalai, președintele Eximbank
Salariu estimat: 20.000 – 26.000 euro/lună
Traian Halalai este președintele Eximbank din 2012, când Banca Națională l-a autorizat să ocupe funcția deținută anterior de Ionuț Costea, căruia nu i s-a mai prelungit mandatul. El conduce o bancă aflată anul trecut pe locul 21 (dintr-un total de 40 de bănci locale), cu active de 3,9 mld. lei și o cotă de piață de 1%.
Un salariu mare ia și Paul Ichim, vicepreședinte al Eximbank, care încasează de la instituția la care lucrează aproape câte 19.000 de euro lunar, potrivit declarației sale de avere.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale
Salariu estimat: 15.000 -16.000 de euro/lună
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, are un salariu estimat de 16.000 de euro (valoarea acestuia nefiind publicată în declarația de avere). Vicepreședinții BNR câștigă, în medie, câte 13.000 de euro pe lună.
Dan Radu Rușanu, președintele Autorității pentru Supraveghere Financiară
Salariu: 14.000 de euro/lună
Dan Radu Rușanu, unul dintre liderii puternici ai PNL care a preluat șefia noii Autorități de Supraveghere Financiară (ASF), câștigă câte 14.000 de euro/lună. Autoritatea pe care o conduce Rușanu preia sub administrare piața de asigurări, piața de pensii private și piața de capital.
Edouard Heinzmann, CEO al Tarom
Salariu: 10.000 de euro/lună
Belgianul Christian Edouard Heinzmann, care a preluat în luna noiembrie a anului trecut conducerea operatorului aerian de stat Tarom, are un salariu lunar de 10.000 de euro net pe lună, acesta fiind cel mai bine plătit manager dintr-o companie de stat aflată în subordinea unui minister. Și CFO-ul privat la Tarom, Michael Moriaty, câștigă câte 7.500 de euro net pe lună, în timp ce membrii consiliului de administrație și-au stabilit indemnizații nete lunare de câte 2.000 de euro pe lună.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu