A fost întotdeauna evident că nu va fi ușor să se ajungă la un acord asupra Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții, dar cu siguranță va merita toate eforturile. Conform celei mai bune estimări aflate la dispoziția Comisiei Europene, un acord bun ar duce la o creștere de cel puțin 0,5 % a PIB-ului din Europa, consecințele fiind similare pentru SUA. Acest lucru înseamnă peste 500 de euro pe an pentru fiecare gospodărie și sute de mii de locuri de muncă, afirmă comisarul UE pentru comerț Karel De Gucht, într-un articol publicat în exclusivitate în România de ZF, prin amabilitatea Reprezentanței Comisiei Europene la București.Deoarece a devenit clar la începutul anului că Uniunea Europeană și Statele Unite erau pe punctul de a lansa negocieri pentru un acord de liber schimb, bineînțeles că aceste planuri au primit o atenție deosebită. Numeroase persoane – grupuri ale căror interese vor fi afectate, activiăti de toate felurile și, bineînțeles, politicieni – arată un interes foarte bine-venit vis-à-vis de acest proces.
Discuția a variat între întrebări de ordin stratosferic („Va schimba acordul viitoarea situație geopolitică la nivel global?”) și de ordin microscopic („Cum sunt afectați puii de găină?”). Între aceste extreme, am analizat minuțios impactul potențial asupra tuturor aspectelor, de la diversitatea culturală la proprietatea intelectuală.
Avem nevoie de aceste discuții. Adevărul este că Statele Unite nu reprezintă un partener comercial oarecare. Chiar și în vremurile interesante pe care le trăim, SUA rămân cea mai puternică țară din lume. De altfel, prietenii și colegii noștri din America nu sunt cunoscuți pentru timiditatea lor atunci când este vorba să-și apere interesele, după cum o demonstrează încă o dată rapoartele recente din mass-media. În consecință, dacă nu avem o dezbatere deschisă și sinceră cu privire la toate preocupările oamenilor, nu vom putea să îi liniștim în acest sens sau să ținem cont de ele atunci când sunt justificate.
Cu toate acestea, dacă dorim să înregistrăm progrese, trebuie să fim capabili să facem mai multe lucruri în același timp sau, pentru a împrumuta o expresie americană, să mergem și să mestecăm gumă în același timp. Trebuie să fim capabili să discutăm detaliile, având totodată în vedere imaginea de ansamblu. Pe scurt, trebuie să ne amintim de ce am început acest demers.
Și motivele sunt clare: creștere economică și leadership.
În primul rând creșterea economică. Acest acord va avea un puternic impact pozitiv asupra creșterii economice, atât pe continentul american, cât și în Europa, un impact de care avem mare nevoie.
Conform celei mai bune estimări aflate la dispoziția Comisiei, un acord bun ar duce la o creștere de cel puțin 0,5 % a PIB-ului din Europa, consecințele fiind similare pentru SUA. Acest lucru înseamnă peste 500 de euro pe an pentru fiecare gospodărie și sute de mii de locuri de muncă.
„Cel puțin“, deoarece aceste cifre nu iau în considerare faptul că deschiderea unei economii pentru comerțul internațional și pentru investiții este de fapt un tip de reformă structurală. Noii rivali cu care întreprinderile trebuie să intre în concurență le forțează pe acestea din urmă să își amelioreze performanțele. Comerțul le ajută în acest scop, oferind un acces mai ieftin la materii prime, componente și servicii importate. Din experiența noastră, aceste efecte combinate pot aproape să dubleze impactul direct al eliminării barierelor din calea comerțului.
Asta nu e tot. Pe termen scurt ne putem aștepta la un câștig suplimentar, care nu este de ordin material: mai multă încredere. Un acord bun ar arăta că Europa și Statele Unite sunt hotărâte să continue liberalizarea pe care au început-o atunci când au redactat Acordul General pentru Tarife și Comerț la Havana în 1948. Acest lucru va diminua îngrijorările întreprinderilor care au incertitudini cu privire la viitor. Acestea vor ști că niciuna dintre primele două puteri mondiale în domeniile comerțului și investițiilor nu se pregătește să folosească măsuri de protecționism, în ciuda acestui context dificil din punct de vedere economic. Întreprinderile lipsite de aceste griji vor fi mai dispuse să ia deciziile de investiții ambițioase de care avem nevoie pentru redresarea economică.
În al doilea rând, leadershipul. Chiar dacă ținem cont de toate meritele unui acord de liber schimb între Statele Unite și Europa, nu se poate nega faptul următor: ca orice acord bilateral, el este a doua soluție preferată. În domeniul schimburilor comerciale, idealul negociatorilor și al economiștilor rămâne măsura îndrăzneață a liberalizării comerțului mondial prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului. Niciun acord bilateral nu poate debloca negocierile de la Doha, care reprezintă cea mai bună șansă pentru a atinge acest ideal.
Dar un acord bun între UE și SUA ar fi mai eficace decât majoritatea acordurilor de liber schimb pentru a sprijini sănătatea pe termen lung a sistemului multilateral al schimburilor comerciale. Și asta pentru că un asemenea acord ne oferă ocazia să experimentăm soluții la probleme care afectează toate țările implicate în comerț și pentru că aceste soluții ar avea un impact considerabil, deoarece ele s-ar aplica în jumătate din economia mondială.
Asta înseamnă că, la momentul oportun, ele vor constitui o bază bună pentru discuțiile viitoare la nivel global. În cele din urmă, OMC are nevoie de un nou acord privind deschiderea piețelor între puterile comerciale din est și din sud, aflate în ascensiune, și țările din Vest, care sunt în prezent puterile comerciale dominante. Niciun acord bilateral nu se poate substitui acelor discuții multilaterale, dar un acord bun între UE și SUA ar reprezenta o contribuție substanțială la acest proces, contribuție susținută de câteva miliarde de euro, ca dovezi empirice.
Desigur, se pune problema următoare: ce înseamnă un acord bun? Ce anume trebuie să realizăm în cadrul negocierilor pentru a obține în realitate aceste câștiguri?
Aici încep dificultățile, iată de ce este atât de important să rămânem concentrați asupra obiectivului nostru.
Deoarece raporturile comerciale și de investiții transatlantice se derulează deja destul de bine, acest acord trebuie să fie mai mult decât un acord de liber schimb tradițional, axat pe frontierele vamale. Bariere reale în calea comerțului și a investițiilor dintre UE și SUA nu se află la suprafa?a vehiculului. Ele nu sunt zgârieturi pe uși sau fisuri în parbriz. Repararea unor astfel de probleme minore nu va deschide pie?ele noastre și nu va reprezenta un precedent pentru viitoarele acorduri la nivel mondial. Cosmetizarea vehiculului nu va convinge.
Acesta este motivul pentru care trebuie să umblăm la mecanica internă și la angrenajele politicii publice – la normele, procesele și procedurile care constituie ansamblul reglementărilor.
Barierele de reglementare pot bloca comerțul, pot să-l facă prea costisitor pentru a fi viabil, sau pot să acționeze doar ca o frână asupra eficienței economice globale. Obstacolele de acest tip vor sta pe viitor în calea relațiilor comerciale mondiale.
Totuși, reglementarea este un subiect complex și sensibil din punct de vedere politic, din motive întemeiate. Reglementarea protejează cetățenii de riscurile în materie de sănătate, siguranță, mediu și securitate financiară. Ea este rezultatul unor opțiuni politice adoptate în mod democratic și care nu pot face obiectul unor negocieri.
De aceea, trebuie să fie clar că obiectivul nostru este să realizăm un reglaj fin al sistemului, nu să îl dezmembrăm. și trebuie să facem acest lucru într-un mod deschis, transparent și mai ales pragmatic. Pentru a continua metafora, dacă le putem demonstra autorităților de reglementare americane că o anumită componentă a reglementării europene îi poate ajuta să își atingă obiectivele strategice într-un mod mai eficient, ele vor fi gata s-o accepte, și invers.
În fapt, această imagine este numai parțial metaforică, deoarece reglementarea în domeniul siguranței automobilelor este unul dintre domeniile care se pretează acestui tip de activitate. Sistemele ambelor părți produc rezultate foarte asemănătoare în ceea ce privește siguran?a, a?a că de să nu recunoaștem în mod oficial acest lucru, facilitând astfel schimburile comerciale? Acesta este tipul de cooperare în materie de reglementare pe care se vor concentra prezentele negocieri – nu himera unei abordări radicale, neo-liberale, a unei piețe deschise pentru toți.
Dacă putem ajunge la o înțelegere prin prisma acestor principii, desigur complexe, dar rezonabile – și asupra altor aspecte importante, cum ar fi achizițiile publice și serviciile – vom putea spune că avem un acord bun, un acord care poate oferi creștere economică de care avem nevoie și care va deschide calea către o nouă liberalizare a comerțului mondial.
Dar acest lucru va fi posibil doar dacă începem să lucrăm în mod concret în acest sens. Cu alte cuvinte, toate persoanele care pot contribui la succesul Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții trebuie să ia decizia de a face acest lucru.
Indiferent dacă vă numărați banii în euro sau în dolari, lire sau coroane, realitatea este că în momentul de față avem nevoie de mai mulți bani. Să nu scăpăm din vedere acest lucru.
Karel De Gucht este comisar european pentru comerț, începând din februarie 2010. Împreună cu Ron Kirk, reprezentantul SUA pentru comerț, a lucrat la un raport care recomanda lansarea negocierilor pentru un Parteneriat transatlantic pentru comerț ?i investiții, lansare anunțată de președintele SUA, Barack Obama, de președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la 13 februarie 2013. Discuțiile au debutat la 8 iulie, la Washington DC.
Cetățean belgian, de formație avocat și de orientare liberală (Open-VLD), el a deținut numeroase funcții politice, atât la nivel național, cât și la nivel european. Inițial a fost ales deputat în Parlamentul European, la vârsta de 26 de ani, iar mai recent a deținut atât funcția de prim-ministru adjunct al Belgiei, cât și cea de ministru al afacerilor externe al acestei țări (2004-2009), devenind apoi pentru prima dată funcționar al Comisiei Europene, în calitate de comisar pentru dezvoltare și ajutor umanitar (2009-2010).
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu