Nemulțumirile Comisiei Europene după patru ani de acord: reforma companiilor de stat, sistemul sanitar, șomajul tinerilor și absorbția fondurilor UE

Știrea a fost publicată miercuri, 24 iulie 2013, 00:34 în categoria

Nemulţumirile Comisiei Europene după patru ani de acord: reforma companiilor de stat, sistemul sanitar, şomajul tinerilor şi absorbţia fondurilor UE Procesul de privatizare și restructurare a companiilor de stat este foarte lent și ezitant, sistemul sanitar are o sustenabilitate fiscală limitată, iar serviciile medicale au o eficiență redusă, în timp ce riscul acumulării de arierate, în special la nivel local, se menține, conform evaluării experților Comisiei Europene (CE) la capătul a două programe economice succesive negociate cu autoritățile României și catalogate altminteri oficial drept un „succes“.

Din peste 40 de angajamente incluse în ultimul acord, Comisia a stabilit că mai mult de o treime sunt neîndeplinite sau doar parțial îndeplinite. Specialiștii de la Bruxelles au elaborat un raport de 130 de pagini în care analizează ultimele două acorduri cu România, din perioada 2009 - 2013. Cea mai mare parte a raportului analizează evoluția reformelor structurale fără de sfârșit (din sănătate, energie, transporturi, piața muncii și companiile de stat) și politica fiscală.

Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor, absența unor politici eficiente privind piața muncii sunt alte surse de nemulțumire ale Comisiei. De asemenea, deteriorarea calității activelor bancare continuă să îngrijoreze executivul de la Bruxelles. În particular, CE recomandă actualizarea mecanismului de lichidare a băncilor, în linie cu noile reglementări europene.

În același timp, Comisia avertizează că România afișează încă cea mai mică rată de absorbție din UE a fondurilor structurale și de coeziune, din cauza lipsei de prioritizare și a capacității administrative slabe.

România a continuat să facă apel la ancora finanțatorilor externi (Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială) pentru a-și asigura credibilitatea pe piețele externe, însă relansarea economiei a rămas firavă, privatizările au fost tergiversate, termenele stabilite pentru selecția managerilor privați au fost mult decalate, iar reformele structurale sunt întârziate. Pe de altă parte, România a experimentat ajustări dramatice, concretizate în disponibilizări, tăierea salariilor bugetarilor și majorarea TVA la 24%. Iar companiile de stat au continuat să înregistreze pierderi uriașe și să genereze arierate.

Programele au fost un succes pentru reinstaurarea stabilității macroeconomice și financiare, însă reforma companiilor de stat rămâne incompletă, consideră Comisia Europeană.

În România sunt peste 900 de companii de stat care realizează 9% din PIB și cumulează 10% din forța de muncă salariată. Companiile de stat domină sectoare-cheie, precum energia și transporturile. Arieratele companiilor de stat, care reprezintă 96% din totalul arieratelor din sectorul public, au fost reduse la jumătate în timpul programelor, ajungând la sfârșitul lunii mai 2013 la 2% din PIB, se arată în raport.

Comisia amintește că eforturile de restructurare a companiilor de stat au avut un „succes limitat“. „Managementul privat“ a fost implementat la unele companii de stat, însă în unele cazuri a durat foarte puțin, în timp ce în alte situații există indicii că au prevalat considerentele politice asupra celor profesionale.

Scandalul de la Tarom, unde directorul general, Christian Heinzmann, a fost presat să plece chiar de consiliul de administrație care l-a numit, este sugestiv pentru lipsa de eficiență a proiectului „management privat în companii de stat“.

Partenerii internaționali au presat guvernul să avanseze privatizările, însă rezultatul nu a fost decât încropirea unor procese de vânzare în grabă, improvizate, astfel că statul nu a reușit să atragă investitori internaționali de anvergură.

Comisia Europeană recunoaște că vânzarea de participații în companiile de stat a avut un succes foarte limitat. De la începutul celui de al doilea program, în anul 2011, două pachete minoritare de 15% în companiile de stat, care erau deja listate la bursă, au fost vândute, iar statul a păstrat controlul majoritar.

Privatizarea Poștei Române a eșuat în primăvara acestui an în condițiile în care nu a existat niciun investitor interesat, fiind din nou amânată. CFR Marfă a avut în final o singură ofertă, dar rămâne să fie achitat prețul.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu