Orange și Vodafone confirmă informațiile publicate de Ziarul Financiar, anunțând un acord pentru o rețea comună

Știrea a fost publicată miercuri, 31 iulie 2013, 15:44 în categoria

Orange şi Vodafone confirmă informaţiile publicate de Ziarul Financiar, anunţând un acord pentru o reţea comună Orange și Vodafone au încheiat un acord pentru partajarea infrastructurii de rețea, care va permite companiilor să continue investițiile în dezvoltarea de tehnologii la nivel național, au anunțat cei doi operatori de telefonie mobilă.

Ziarul Financiar a scris despre alianța celor doi giganți din telecom săptămâna trecută.

Acordul este în concordanță cu practicile uzuale ale industriei, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în afara acesteia, și reprezintă o evoluție naturală a colaborării anterioare dintre cei doi operatori pentru partajarea site-urilor. Acordul de partajare a rețelei va permite celor două companii să continue într-un ritm susținut să facă investiții în dezvoltarea de tehnologii la nivel național", se arată într-un comunicat comun al celor două companii.

Beneficiile rezultate în urma acestui acord vor permite companiilor să investească în extinderea acoperirii 4G, precum și în acoperirea localitățile rurale. În același timp, se va putea face mai rapid implementarea celor mai avansate tehnologii, cum este 4G, recent lansată pe piața locală.

"Atât Orange, cât și Vodafone, își vor opera independent spectrul deținut și își vor păstra controlul strategic asupra rețelelor de comutație, prin separarea completă a acestora, ceea ce va asigura diferențierea rețelelor și independența totală a operatorilor din punct de vedere competitiv și comercial. Companiile vor continua să concureze activ pe piață în toate produsele și serviciile. De asemenea, acest acord va duce la eliminarea duplicării infrastructurii de rețea, cu beneficii importante asupra mediului înconjurator", se menționează în comunicat.

Orange România și Vodafone România sunt, în ordine, primii doi mari operatori locali de telefonie mobilă după numărul de clienți și cifră de afaceri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Cuncea

0 comments :

Trimiteți un comentariu