Panasonic închide singura fabrica de celule fotovoltaice din Europa

Știrea a fost publicată vineri, 5 iulie 2013, 16:06 în categoria

Panasonic închide singura fabrica de celule fotovoltaice din Europa Grupul japonez Panasonic va închide fabrica de celule fotovoltaice din Ungaria, singura unitate de acest tip pe care o deține în Europa, decizia rezultând în pierderea a 550 de locuri de muncă, potrivit AFP.

Producția la fabrica de la Dorog va fi oprită în luna septembrie, închiderea unității fiind programată pentru luna martie, a declarat un purtător de cuvânt al Panasonic.

Compania va transfera producția de celule fotovoltaice din Ungaria la fabrici din Japonia și Malaezia.

Piața europeană a celulelor fotovoltaice este în scădere, parțial din cauza reducerii subvențiilor acordate de guverne.

În Japonia, piața a crescut datorită programelor guvernamentale de stimulare a investițiilor în energie regenerabilă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu