
"Sonda Totea 4545 a fost forată cu coloană de 20 de inci (50,8 centimetri) la o adâncime de 505 metri în cadrul zăcământului Totea Deep iar recordul mondial a fost atestat de Odfjell Well Services, o companie privată de foraj, servicii de sondă și inginerie cu 40 de ani de experiență internațională", au precizat reprezentanții Petrom.
Acesta reprezintă prima fază din forajul sondei 4545, adâncimea totală estimată fiind de circa 3.500 de metri.
"În condițiile în care 2/3 din producția noastră provine din zăcăminte care produc de circa 50 de ani, este nevoie de tehnologii de ultimă ora și expertiză adecvată pentru a continua să furnizăm țiței și gaze în România. În ultimii 8 ani, investițiile noastre pentru activități de explorare și producție s-au ridicat la circa 5,5 miliarde euro", a punctat Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom.
Forajul cu coloană de tubaj reprezintă îmbinarea într-o singură operațiune a operațiunilor de foraj cu cele de tubare pentru o secțiune de sondă. Această tehnică are o serie de avantaje printre care reducerea costurilor operaționale, reducerea timpului de foraj și reducerea numarului de incidente cauzate de țevi blocate.
Zăcământul Totea Deep a fost identificat în 2011, în urma unui program de explorare seismică 3D. Acesta este situat în sud-vestul României, în regiunea Olteniei, și poate reprezenta cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România din ultimii ani.
În cadrul zăcământului Totea Deep au fost săpate până în prezent 4 sonde iar producția acestui zăcământ este de 4.600 bep/zi, ceea ce reprezintă circa 5% din producția de gaze a OMV Petrom în România.
Petrom este cea mai mare companie din România, cu afaceri de 19,5 mld. lei (4,37 mld. euro) și un profit net de 3,85 mld. lei (864 mil. euro) în 2012. Compania este controlată în proporție de 51% de grupul austriac OMV. Statul deține 20,64% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea are 19%. Petrom are o capitalizare de 5,3 mld. euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu